Statistici alarmante realizate de Inspectoratul Școlar Județean. În doar o lună și jumătate de cursuri, elevii buzoieni au contabilizat aproape 250 de mii de absențe, dintre care doar 95 de mii au fost motivate. Și mai îngrijorăror este că fenomenul s-a extins de la liceele din mediul urban, acolo unde era mai pregnant, și la elevii de la țară, indiferent că este vorba despre ciclul gimnazial ori liceal.
Dacă pînă acum măsurile luate de oficialii din învăţămînt pentru reducerea absenteismului şcolar nu prea au dat roade, o schimbare în bine a situaţiei se aşteaptă din semestrul al doilea atunci când în toate liceele vor fi introduse cartele pe baza cărora se va monitoriza prezenţa elevilor în clase.
”Din semestrul al doilea, liceele și grupurile școlare au obligativitatea introducerii sistemului de monitorizare computerizată a elevilor. Liceele au primit deja oferte de la diferite firme pentru realizarea acestui proiect. În prezent, se montează echipamentele” a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean, Florina Stoian.
O altă măsură menită a reduce absenteismul şcolar este introducerea catalogului virtual. Oficialii din învăţământul buzoian spun că acest catalog nu este obligatoriu însă proiectul este binevenit în şcolile în care îşi pot permite investiţia.
” Profesorii trebuie să știe că nu este obligatorie introducerea catalogului electronic. Profesorii sunt bulversați în scoli, li s-au trimis de la firme și oferte pentru introducerea catalogului electronic care presupune pe lângă absențe și notele pe care părinții să le acceseze. E bine dacă școlile își pot permite, dar asta presupune ca profesorii să aibă disponibilitatea să introducă notele din catalog la disciplina predată în cel electronic, și asta zilnic pentru că altfel nu mai e eficient. Nu e obligatoriu însă, liceele și grupurile școlare sunt obligate să introducă numai cartele pentru reducerea absenteismului școlar”, a adăugat șefa învățământului buzoian, Florina Stoian.
Conform sursei citate, pentru fiecare 10 absenţe nejustificate pe semestru, elevul chiulangiu se alege cu nota la purtare scăzută cu un punct. De asemenea, regulamentul şcolar prevede că 20 de absenţe la discipline diferite, adunate într-un an şcolar, conduc la sancţionarea elevului cu preaviz de exmatriculare. Exmatricularea se realizează la 40 de absenţe, dar nu în învbățământul obligatoriu, şi duce şi la scăderea notei la purtate pînă la 6.00.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.