UPDATE: Trei membri ai clanului Pasăre au fost reținuți de polițiști de pe ore întregi de audieri. Este vorba despre doi bărbați și o femeie în cazul cărora au hotărât că este nevoie de cercetări amănunțite. Cei trei vor fi prezentați, vineri, procurorului care va decide dacă se va adresa instanței cu propunerea de arestare a acestora.

 

Peste 50 de poliţişti de investigații criminale din Buzău au descins, joi, în 7 locații din județele Buzău și Călărași în căutarea de probe pentru mai multe infracțiuni cu violență care ar fi fost comise de membrii clanului Pasăre pe teritoriul mai multor state din Uniunea Europeană.

Din cercetări a reieşit că, în perioada anilor 2008 – 2016, persoanele în cauză, ar fi comis furturi şi infracţiuni cu violenţă pe teritoriul altor state din Uniunea Europeană, iar sumele de bani dobândite le-au folosit pentru achiziţionarea de imobile şi autoturisme de lux, ascunzând adevărata natură şi provenienţă a bunurilor, achiziţiile fiind efectuate pe numele altor persoane, rude sau apropiaţi. Prejudiciul estimat în urma activității infracţionale se ridică la peste 150.000 de euro.

După percheziții 15 persoane vor fi aduse la audieri la sediul Poliţiei Municipiului Buzău, nefiind excluse nici ridicarea autoturismelor, sumelor de bani, bijuteriilor şi documentelor găsite la fața locului.

Activităţile sunt desfăşurate în cadrul a două dosare penale aflate în instrumentarea Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia Municipiului Buzău, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău și beneficiază de suportul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă – Ministerul Afacerilor Interne.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.