Zapada Martie Buzau-7
Comuna buzoiana Mărgăritești este izolată începând de luni noapte din cauza cantității mari de zăpadă căzute care face ca drumul să fie impracticabil. Primarul localității, Fănel Ungureanu, spune că o situație similară s-a înregistrat și sâmbătă când cei responsabili cu deszăpezirea drumurilor județene au intervenit abia a doua zi.
„Situația este proastă, suntem izolați nu se ajunge nici prin Beceni nici prin Batogu, practic pe nici o rută nu se poate ajunge în Mărgăritești. Am comunicat și ne-au spus ca utilajul este pe drum dar înțeleg că s-a scăpat într-un șanț. Avem peste 20 de mașini care au tras pe dreapta care aveau nevoie să plece iar în comună sunt cam 800 de persoane. Din fericire nu avem bolnavi”, a declarat primarul comunei Mărgăritești Fănel Ungureanu.
Sursa citată a mai adăugat că singura cale de a ieși din Mărgăritești ar fi pe jos, cea mai apropiată localitate fiind Batogu, până aici fiind de parcurs 4 kilometri.
Situația se repetă la Mărgăritești după ce, sâmbătă, după prima ninsoare s-a format polei iar drumarii au intervenit cu întârziere.
„Dezastruos este puțin spus. Sâmbătă a nins și s-a transformat în polei iar ei au intervenit abia a doua zi și toate mașinile erau pe dreapta. Nu se poate așa ceva, dacă vine o zăpadă mai mare sau o vreme mai proastă ce facem? E bătaie de joc și le-am transmis și la Prefectură și la ISU și peste tot. Noi am încheiat un contract și după ce se eliberează drumul județean vom putea intra să ne ocupăm de deszăpezirea în comună”, a declarat primarul localității Mărgăritești, Fănel Ungueanu

La Lopătari, unde marți la prânz ISU a anunțat drumul județean blocat, drumarii au reușit eliberarea șoselei iar administrația locală a băgat deja utilajele proprii pe drumurile din comună. Tot cu ajutorul utilajului Primăriei, calea de acces până la locuința unei persoane dializate a fost curățată de zăpadă și ambulanța a putut prelua pacientul în bune condiții.
„La Lopătari se circulă pe drumul județean și chiar și pe drumurile comunale pentru că am intervenit și suntem cu utilajele proprii. Sunt porțiuni unde se circulă mai greu, sunt câteva zone unde nu se ajunge cu orice fel de autoturism, dar în principiu nu avem locuri unde să nu se poată ajunge. Stratul de zăpadă este în jur de 50 de centimetri. Doar de azi dimineață s-au pus vreo 20 de centimetri și dacă va continua așa cred că se mai pun vreo 20 de centimetri”, a declarat primarul comunei Lopătari, Vasile Lefter.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.