Președintele Consiliului Județean Buzău vrea să doteze instituția cu un autoturism de teren ce urmează  a fi folosit de comisia tehnică a instituției. Pentru aceasta, aleșii județeni au aprobat, astăzi, casarea autoturismului ARO 244 aflat în dotarea Consiliului Județean care va va ajunge la Remat în schimbul unui cupon valoric care va fi folosit la achiziționarea noului autoturism. Este vorba despre o maşină de teren de tip pick-up.
Conform expunerii de motive, autoturismul ARO 244 TD îndeplineşte condiţiile legale de scoatere din funcţiune şi casare atât din punct de vedere al numărului de kilometri rulaţi, cât şi al stării avansate de uzură care fac ca deplasarea cu acest autoturism din parcul auto să nu prezinte niciun fel de siguranţă nici pentru pasageri şi nici pentru traficul rutier.
Suma alocată de Consiliul Județean pentru noul autoturism este de 180.000 de lei la care se adaugă cuponul valoric de 3.000 de lei obținut în schimbul vechiului autoturism ARO. Proiectul a stârnit ceva discuţii între aleşii judeţeni, fiind de altfel singurul proiect propus spre aprobare, pe seama căruia au fost reacţii. La final, cei 6 consilieri PDL s-au abţinut de la vot dar proiectul a trecut.

Preşedintele Consiliului Judeţean Buzău a declarat ulterior că maşina care va fi achiziţionată va putea fi folosită şi la iarnă pentru deszăpezire, pentru că la nevoie poate fi dotată cu o lamă şi se poate dovedi utilă în cazul luptei cu omătul.

Ciprian STERIAN

1 COMENTARIU

  1. Suma de achizitie este uriasa. Cred ca consilierii PDL au procedat foarte bine ca nu au fost de acord. Nu stiu de ce consilierii ceilalti au fost de acord cu asa ceva, doar le-am dat votul nostru si i-am trimis acolo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.