Pod distrus Tisau

Lucrările de modernizare a drumului județean 203 H care leagă Râmnicu Sărat de Buda vor demara în această săptămână, valoarea totală a lucrărilor fiind de 57,27 milioane de lei. Finanțarea pentru acest drum este asigurată din fonduri europene iar contribuția Consiliului Județean Buzău este de 17,59 milioane de lei.
Tronsonul de drum judeţean supus reabilitării, are o lungime de 16,05 km și este la prima reabilitare în ultimii 20 de ani.
Lucrările prevăzute pentru a fi executate sunt lucrări de modernizare atât a drumului, cât şi a podurilor aferente, constând din refacerea structurii rutiere existente şi aducerea părţii carosabile la dimensiunile impuse de normele europene, înlocuirea a două poduri existente cu două poduri noi, reabilitarea a două poduri existente prin îmbunătăţirea parametrilor tehnici actuali, execuţia acostamentelor şi a benzilor de încadrare pe întregul tronson de drum, execuţia şanţurilor de pământ şi protejate în zonele de pantă, rampă, zona podurilor.
De asemenea, vor fi refăcute 30 podeţe transversale existente, vor fi consolidate zonele afectate de alunecări de teren vor fi amenajate drumurile laterale și va fi executată semnalizarea rutieră
Termenul de finalizare a lucrărilor este luna septembrie a acestui an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.