Captură importantă de țigări, într-un autoturism condus de un tânăr de 25 de ani din Rădăuți, județul Suceava. Individul care avea de gând să se îmbogățească din vânzarea la negru a tutunului a fost ”mirosit” în trafic de polițiștii râmniceni.

Oamenii legii de la Rutieră au oprit, ieri, în trafic la Râmnicu Sărat, un autoturism înmatriculat în Suceava, la volanul căruia a fost identificat un tânăr sucevean care era însoțit de un amic de 27 de ani.
Pentru că ceva li s-a părut suspect, polițiștii au început să controleze mașina, găsind depozitate, în locul banchetei din spate, mai multe pachete voluminoase, ambalate în saci, ce conţineau peste 46 de mii de țigarete, adică 2.320 de pachete ţigări. Unele aveau aplicat timbru de marcaj de Ucraina, iar celelalte timbru de Republica Moldova.
Șoferul și amicul său au fost duși imediat la sediul Poliţiei municipiului Râmncu Sărat, din primele cercetări rezultând că ţigările urmau să ajungă la Bucureşti și să fie vândute pe piața neagră.
Poliţiştii râmniceni i-au reținut pe cei doi și au început urmărirea penală împotriva lor. Marfa care urma să fie vândută pe sub mână a fost confiscată, valoarea capturii fiind estimată la aproape 20.000 lei.
Poliţiştii continuă cercetările pentru a afla de când se ocupă sucevenii cu comerțul de tutun la negru și care este prejudiciul total, în urma infracțiunilor comise de cei doi.

Cristina DINULESCU

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.