Un copac de dimensiuni considerabile s-a prăbușit miercuri, peste gardul Centrului Școlar de Educație Incluzivă din orașul Râmnicu Sărat. Unitatea se află pe strada Micșunelelor, la numărul 29. Informațiile inițiale au fost că incidentul s-a produs la o grădiniță.

Pompierii au fost solicitați să intervină pentru degajarea arborelui, iar în sprijin intervin și muncitori din cadrul Primăriei Râmnicu Sărat.

Nu au existat răniți în urma acestui incident, dar misiunea se anunță dificilă și de durată întrucât copacul prăbușit peste unitate este foarte mare.

Cel mai probabil, pompierii vor tăia cu drujbele creangă cu creangă și nu este exclus să aibă nevoie și de o scară pentru a-și putea face treaba.

Pagubele exacte produse la gardul și imobilul centrului  vor fi stabilite, ulterior, după îndepărtarea copacului.

UPDATE: Copacul  căzut peste gardul și imobilul unui centru de plasament din Râmnicu Sărat a fost îndepărtat. Misiunea a fost dificilă din cauză că arborele era extrem de mare. Pompierii au tăiat cu drujbele cracă cu cracă și le-au îndepărtat apoi cu ajutorul unor frînghii. Autoritățile râmnicene urmează să evalueze pagubele provocate în urma prăbușirii teiului bătrân peste unitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.