Vremea capricioasă se simte din plin în casele buzoienilor racordați la sistemul centralizat de încălzire, dar mai ales în școli, creșe și grădinițe, unde copiii tremură, practic, de frig din cauză că unitățile nu mai primesc căldură de la regia de termoficare a orașului.

În urmă cu o săptămână, circa 12 mii de familii din Buzău și 40 instituții, multe dintre acestea fiind unități de învățământ, au rămas fără căldură, fapt nemaiîntâlnit până acum la Buzău.

Primarul Constantin Toma susține că Regia Autonomă Municipală ar avea achitate toate facturile către Ecogen, furnizorul de energie termică. De cealaltă parte, conducerea Ecogen spune că a solicitat actualizarea prețului gigacaloriei încă din toamna anului trecut cunoscut fiind faptul că prețul gazelor va fi majorat însă municipalitatea a luat în seamă solicitarea Ecogen abia în această primăvară iar proiectul va fi supus votului aleșilor municipali în ședința din luna aprilie. Din această cauză, Ecogen nu  și-a putut achita factura la gaze iar în acest moment nu mai furnizează agent termic către RAM Buzău care ar fi trebuit să îl distribuie către populație.

Cea mai gravă situație se întâlnește în creșe, grădinițe și școli unde temperaturile nu urcă mai mult de 18 grade. Ir copiii, cei mai mici dintre ei, mai trebuie să și doarmă în asemenea condiții. De altfel, văzând situația din prima zi a săptămânii, unii directori și educatori de creșe și grădinițe au solicitat ajutor părinților care au fost rugați să aducă, cei ce au, calorifere electrice sau radiatoare, aceasta fiind singura posibilitate de a mai adăuga câteva grade în plus în sălile de clasă.

 

Veștile nu sunt deloc bune mai ales că vremea se anunță rece în continuare iar municipalitatea nu pare să fi ajuns la un consens cu furnizorul de energie termică. Din păcate, cei care suferă cel mai mult de pe urma acestei situații fără precedent pentru Buzău sunt copiii, unii dintre ei de vârstă foarte mică.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.