calin_popescu_tariceanu_si_loredana_moise

Cununia fostului premier, Călin Popescu Tăriceanu cu buzoianca, Loredana Moise care trebuia să aibă loc, vineri, în Capitală a fost anulată după ce mama fostului prim ministru a decedat, joi, la vârsta de 90 de ani din cauza unei boli cardio-respiratorii.
Mama fostului premier, pe numele său întreg Alexandrina-Louise Atanasiade Lăzărescu, s-a născut în 1923 şi este de origine greacă. În 1945 s-a căsătorit cu tatăl lui Călin Popescu Tăriceanu, de care a divorţat. S-a căsătorit mai apoi cu istoricul liberal Dan Amadeo Lăzărescu, care a murit în 2002.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu trebuia să se prezinte azi în faţa ofiţerului stării civile alături de buzoianca Loredana Moise, cea care urma să îi devină cea de-a cincea soţie, însă cununia a fost anulată. Petrecerea trebuia să aibă loc săptămâna viitoare la Palatul Snagov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.