Ionel GAGU si Constantin BOSCODEALA Orizont
Magistrații Curții de Apel Ploiești au respins, marți, contestația formulată de Constantin Boșcodeală și Viorica Stana împotriva admiterii de către magistrații Tribunalului Dâmbovița a cererii DNA de trimitere în judecată pentru abuz în serviciu în dosarul „Orizont”.
Decizia a fost luată în camera de consiliu a Curții de Apel Ploiești după ce la finele lunii septembrie aceeași instanță dicta o amânare pentru ca părțile să poată formula cereri sau excepții. După ședința de judecată de marți, judecătorii Curții de Apel Ploiești au decis să respingă ca nefondate contestaţiile formulate de Constantin Boșcodeală și Viorica Stana împotriva încheierii pronunţate la 18 august 2014 de Judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Dâmboviţa.
De asemenea, instanța îi obligă pe cei doi la plata unor cheltuieli judiciare.
„Obligă pe contestatori-inculpaţi la cheltuieli judiciare către stat astfel: -inculpatul Boşcodeală Constantin-400 lei din care suma de 300 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Prahova; -inculpata Stana Viorica-150 lei din care suma de 50 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Prahova”, se arată în încheierea Curții de Apel Ploiești
Sentința magistraților prahoveni este definitivă iar acum dosarul în care primarul municipiului Buzău, Constantin Boșcodeală alături de fostul șef al cadastrului Viorica Stana și de fostul șef al SCDL Buzău, Nicolae Trandafir, sunt judecați pentru abuz în serviciu va trebui să se întoarcă la Tribunalul Dâmbovița.
La finele lunii mai, procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a primarului municipiului Buzău Constantin Boșcodeală alături de Viorica Stana, care la data faptelor era director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, și Trandafir Nicolae, care la acea dată era director al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.
„Constantin Boșcodeală, Viorica Stana și Trandafir Nicolae – ,,în calitățile menționate, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu și prin încălcarea dispozițiilor legale în materia fondului funciar, au făcut posibilă trecerea unei suprafețe de 33 ha teren arabil, din domeniul public al statului, în domeniul privat al municipiului Buzău. Terenul respectiv se afla în administrarea Stațiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, fiind destinat exclusiv activității de cercetare și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și, potrivit legii, nu putea face obiectul unei asemenea operațiuni
În realizarea obiectivului infracțional, inculpatul Constantin Octavian Boșcodeală, invocând o prevedere din Legea Fondului funciar 18/1991, în calitate de președinte al Comisiei municipale de aplicare a legii fondului funciar, a solicitat Prefecturii Județului Buzău – Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – restituirea a 33 ha teren care au aparținut fostului izlaz comunal. În documentele transmise Prefecturii se menționa că suprafață respectivă este în administrarea unei societăți comerciale, S.C. SERIBUZ Să Buzău.
În baza documentelor transmise (referat și tabel privind situația tarlalelor și parcelelor aferente suprafeței de 33,00 ha. aparținând fostului izlaz comunal), prefectul a emis Ordinul nr. 146/24.07.2001. Deși Ordinul Prefectului se referea la suprafață de 33 ha, aparținând fostului izlaz, administrată de S.C. SERIBUZ SA, Primăria Municipiului Buzău – prin inculpatul Boșcodeală Constantin Octavian (ca primar) – a preluat, la data de 19.11.2001, cu avizul inculpatei Viorica Stana – director O.C.A.O.T.A. Buzău și al lui Elena Ștefan – reprezentant A.D.S (decedată) – o suprafață de aceeași mărime, însă nu de la S.C. SERIBUZ SA, ci de la Stațiunea de Cercetare și Producție Legumicolă Buzău – reprezentată de inculpatul Trandafir Nicolae, pe un cu totul alt amplasament. Suprafața preluată aparținea domeniului public al statului, fiind vorba de un teren destinat producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare, cu potențial economic mai mare, datorită poziționării. Prin punerea în aplicare a Ordinului nr. 146/24.07.2001, s-a urmărit un alt scop decât reconstituirea efectivă a izlazului comunal al municipiului Buzău. Această punere în aplicare a reprezentat doar o modalitate menită să îmbrace într-un aspect de legalitate împrejurarea că Primăria Municipiului Buzău – reprezentată de inculpatul Constantin Octavian Boșcodeală – a obținut o suprafață de teren mult mai valoroasă din punct de vedere al amplasamentului, situată în imediata apropiere a cartierelor orașului, pe care să poată fi construite obiective economice de către investitori (așa cum s-a și întâmplat în realitate) și nu într-o zonă de la intrarea în municipiu, lângă o cale ferată, unde se aflau – de fapt – terenurile S.C. SERIBUZ SA ce ar fi trebuit predate și care prezentau un potențial economic scăzut.
Contribuția inculpatei Viorica Stana, la acel moment director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Buzău, a constat în conceperea și semnarea unui proces-verbal, înregistrat la Oficiul de Cadastru la 19.11.2001, prin care, contrar dispozițiilor ordinului menționat al Prefectului și propriului său referat din 17.07.2001, terenul de 33 ha a fost predat către municipiu nu din suprafața administrată de S.C. SERIBUZ SA Buzău, ci din cea folosită de Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău. Procesul verbal a fost semnat de primarul Constantin Octavian Boșcodeală și de Trandafir Nicolae, la acel moment director al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău. Faptele inculpaților au avut ca rezultat prejudicierea statului român cu suma de 12.720.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului de 33 ha preluat nelegal, aflat în domeniul public al statului, destinat exclusiv activității de cercetare și producerii de semințe și material săditor din categorii biologice superioare la nivelul Stațiunii de Cercetare pentru Legumicultura Buzău și exceptat de lege de la reîntregirea izlazului comunal, precum și prejudicierea Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultura Buzău, prin lipsa de folosință a suprafeței respective, cuantificată de reprezentanții săi legali la valoarea de 11.528.760 lei”, se arată în actul de sesizare întocmit de procurorii DNA.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.