seismograf-2
Un cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter s-a produs joi, la ora 22.33, în Vrancea, la adâncimea de 129 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).
Oraşele cele mai apropiate de epicentrul seismului sunt Covasna (39 de kilometri), Focşani (43 de kilometri), Râmnicu Sărat (49 de kilometri), Târgu Secuiesc (50 de kilometri) şi Mărăşeşti (50 de kilometri).

În zona seismică Vrancea s-au produs, în decembrie, alte zece cutremure cu magnitudini între 3 şi 4,5, cel mai puternic dintre acestea fiind înregistrat în 7 decembrie.

În 22 noiembrie, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,7 grade, fiind cel mai mare ca magnitudine înregistrat în România în ultimii 10 ani. Seismul a fost simţit şi în Bucureşti şi a fost urmat de mai multe replici, care nu au depăşit însă 3,3 grade. Din cauza cutremurului, alimentarea cu energie electrică a fost afectată în mai multe localităţi din judeţul Galaţi. Serviciile de ambulanţă din Vrancea au primit mai multe apeluri pentru atacuri de panică, iar funcţionarea unor reţele de telefonie mobilă a fost afectată temporar.
Tot în Vrancea, la 6 octombrie 2013 a avut loc un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, fiind atunci cel mai mare din ultimii patru ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.