Cutremur Vrancea Directorul general al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu, a declarat pentru MEDIAFAX că seismul de 4,4 grade pe scara Richter produs joi, în zona Vrancea, a fost simţit şi la Bucureşti, iar acesta ar putea să fie urmat şi de replici, însă mult mai mici.
Constantin Ionescu a spus că în zona Vrancea se produc cutremure adânci, iar după seismele cu magnitudini mai mari, cum este cel de 4,4 grade înregistrat joi, se pot produce şi replici. Directorul INFP a precizat însă că aceste replici au magnitudini mult mai mici.
Întrebat dacă numărul cutremurelor din zona Vrancea înregistrate în ultima perioadă ar putea fi un semnal că urmează un seism puternic, directorul INFP a spus că această activitate seismică se înscrie în parametri normali, nefiind nimic neobişnuit având în vedere specificul activităţii seismice din zona Vrancea. Ionescu a precizat că în zona Vrancea se produc aproximativ 15 cutremure pe lună.
Un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter s-a produs joi, la ora 8.38, în zona Vrancea.
Seismul s-a produs la adâncimea de 90 de kilometri şi a avut intensitatea III în zona epicentrală, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.
Oraşele apropiate de epicentrul seismului sunt: Focşani (37 de kilometri), Mărăşeşti (40 de kilometri), Covasna (44 de kilometri), Adjud (49 de kilometri) şi Târgu Secuiesc (51 de kilometri).
În luna noiembrie s-au produs în zona Vrancea alte 13 cutremure, cu magnitudini între 2,7 şi 3,8 grade pe scara Richter. Astfel, în 2 noiembrie s-a produs un cutremur de 3,5 grade, în 4 noiembrie – de 2,9 grade, în 7 noiembrie – de 3,8 şi 3,1 grade, în 10 noiembrie – de 2,7 şi 2,9 grade, în 12 noiembrie – de 3,3 grade, în 13 noiembrie – de 3,1 grade, în 14 noiembrie – de 3,8 grade, în 15 noiembrie – de 3,1 grade, în 17 noiembrie a fost înregistrat un seism de 3,2 grade şi în 20 noiembrie au fost alte două cutremure, de 3,1 şi 3,3 grade.
În 6 octombrie, în zona Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova.
Anul acesta, în zona Vrancea s-au mai produs şapte cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade, la 15 octombrie (4,7 grade), 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) şi 6 martie (4,2 grade).
Un cutremur „foarte adânc” ar urma să se producă în Vrancea, zona de risc fiind sudul Moldovei şi mai puţin Capitala, declara la începutul lunii noiembrie, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată de Pro TV, profesorul Gheorghe Mărmureanu.
„Eu am spus că urmează acum un cutremur foarte adânc. Aşa rezultă din analizele noastre. Poate să fie tip ’40 sau poate să fie tip 1802”, a spus directorul onorific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP), prof. Gheorghe Mărmureanu, referindu-se la seismele produse, tot în Vrancea, în 1940 şi 1802, care s-au produs la adâncimea de 150 de kilometri şi au avut magnitudinea de 7,7 grade, respectiv 7,9 grade pe scara Richter.
Întrebat despre zonele de risc în cazul unui astfel de seism, Mărmureanu a menţionat sudul Moldovei (Focşani, Bacău, Galaţi), Tulcea, dar şi Basarabia şi zona portului Odessa din Ucraina.
„În acest caz, Moldova apare, Basarabia, Chişinău, Odessa. În România, este vorba despre Focşani, Bacău, mai puţin Iaşiul. Bucureştiul va fi mai puţin, din punctul meu de vedere. Asta v-o spun ca inginer constructor. (…) Galaţi, Tulcea…”, a spus prof. Gheorghe Mărmureanu.
Gheorghe Mărmureanu a precizat că seismele de cel mult 7 grade pe Richter nu produc, în mod normal, victime şi nici pagube materiale.
„Putem avea cutremure până în 7, am spus-o, oricând, cel puţin în ultimii cinci-şase ani. Un cutremur poate fi în orice zi, în orice noapte. Un cutremur de până în 7 şi chiar 7 nu produce pierderi de vieţi omeneşti şi nici de bunuri materiale”, a adăugat Mărmureanu.

Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.