Deputatul Gabriel Avrămescu, președinte al PNL Buzău vrea să convingă reprezentanții Guvernului de necesitate lărgirii DN2E85 pe ruta Buzău-Râmnicu Sărat. În acest sens deputatul buzoian a susținut o declarație politică de la tribuna Camerei Deputaților în care a explicat că pe tronsonuld e drum vizat se petrec frecvent accidente.

Îmi voi începe declarația politică de astăzi, 15 decembrie cu 3 titluri din presa locală buzoiană:
„Trafic restricționat Pe E85. Accident cu 3 victime” – articol apărut în presa locală pe 10 decembrie
„Trafic restricționat pe E85. Două victime” – articol apărut în presa locală pe 12 decembrie
„Carambol, patru mașini implicate, un rănit” – stire în presa locală din Buzău din 14 decembrie, ieri, adică!
Probabil, acum când eu vorbesc în fața dumneavoastră cineva e rănit într-un alt accident nefericit care se petrece pe același drum DN2E85, drumul care leagă Buzăul de Râmnicu Sărat, un drum pe care accidentele rutiere se petrec cu o frecvență uluitoare. Drept dovadă, v-am expus titluri din presa locală care descriu accidente petrecute aproape zi de zi.
Porțiunea de drum care se întinde doar pe 13,5 km, dar care are o lățime de doar două benzi, câte una pe sens, traversează localitățile Mărăcineni, Gura Câlnăului, Potârnichești, Poșta Câlnău, apoi străbate o zonă de șes până la intrarea în localitatea Oreavu.
Probabil pentru mulți dintre noi aceste date nu sunt o noutate, însă însuși faptul că ne-am obișnuit să ascultăm și să vedem astfel de evenimente reprezintă o problemă socială foarte importantă.
Multe state europene fac investiții pentru dezvoltare, creșterea nivelul de trai, inovație, eficientizarea activității de zi cu zi. România este încă la stadiul de investiții pentru siguranța în trafic cu care este oricum în urmă cu zeci de ani în comparație cu statele comunitare.
Solicit și prin această declarație politică, așa cum am făcut-o deja prin întrebările adresate CNAIR și în discuțiile purtate cu ministrul Transporturilor, lărgirea DN2E85 la 4 benzi pe porțiunea care leagă municipiul Buzău de municipiul Râmnicu Sărat!
Este imperios ca această investiție să se concretizeze! Oamenii mor pe drumurile pe care noi le numim NAȚIONALE, EUROPENE, pe când acestea sunt niste ulițe pentru trăsurile din secolul al 18-lea dacă ne raportăm la statele europene civilizate.
Îmi iau angajamentul să trimit săptămânal titlurile din presa locală la Ministerul Transporturilor până când vor fi întreprinse măsurile concrete pentru investiții în lărgirea drumului național, implicit pentru protejarea de vieți și siguranța în trafic”, a susținut Avrămescu în declarația sa politică.

Câteva ore mai târziu, demersului inițiat de președintele PNL Buzău i s-au alăturat și doi deputați social democrați. Este vorba de Romeo Lungu și Laurențiu Țepeluș care l-au însoțit pe Avrămescu la Ministerul Transporturilor pentru continuarea demersurilor. La final, cei trei s-au arătat încrezători că există șanse ca lărgirea DN2E85 are șanse de realizare chiar de anul viitor.

În continuarea discuțiilor de astăzi cu privire la lărgirea drumului care leagă municipiul Buzău de municipiul Râmnicu Sărat la 4 benzi, s-au alăturat demersului meu pentru dezvoltarea Buzăului domnii deputați Laurențiu Țepeluș și Romeo Daniel Lungu.
Împreună am purtat discuții Ministerul Transporturilor și Infrastructurii despre tragicele evenimente care au loc pe DN2E85 din cauza lipsei de investiții pentru modernizarea acestui drum intens tranzitat, solicitând lărgirea a 4 tronsoane cu un total de aproximativ 13,5 km.
Porțiunea de drum discutată traversează localitățile Mărăcineni, Gura Câlnăului, Potârnichești, Poșta Câlnău, apoi străbate o zonă de șes până la intrarea în Oreavu.
Există șanse reale ca de anul viitor să înceapă lucrările pe primul tronson, care să lege localitatea Oreavu de actualul segment de 4 benzi.
Voi face demersuri la Ministerul Transporturilor până când vor fi întreprinse măsurile concrete pentru investiții în lărgirea DN2E85”, a scris pe Facebook Gabriel Avrămescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.