UPDATE: Apele râului Buzău au rupt un dig din comuna Mărăcineni care aparţine Hidroelectrica, motiv pentru care Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Buzău au solicitat companiei energetice să intervină „în regim de urgenţă” pentru remedierea situaţiei.
În legătură cu digul de pe râul Buzău, din zona satului Potoceni, comuna Mărăcineni, ministerul anunţă că specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Buzău-Ialomiţa „s-au deplasat la faţa locului şi au constatat eroziunea cu antrenare de material a digului de apărare mal stâng al râului Buzău pe o lungime de circa 50 de metri, care a înaintat din cauza ploilor, ajungând, astăzi, (luni, n.r.) la 150 de metri”.

Potrivit sursei citate, digul aparţine Sucursalei Hidrocentrale Buzău a SC Hidroelectrica SA.

„Digul a fost afectat în urma ploilor abundente din 24 şi 25 mai 2012, care au produs creşteri de debite pe râul Buzău (…). În urma acestei constatări, a fost transmisă notificare către SC Hidroelectrica SA, care, în calitate de deţinător al acestei lucrări, are obligaţia, conform Legii Apelor 107 din 96 (…) să intervină pentru refacerea digului afectat. În această dimineaţă (luni, n.r.), Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Buzău a dispus ca SC Hidroelectrica SA să intervină în regim de urgenţă pentru remedierea situaţiei”, au mai anunţat cei de la MMP.

Ploile din ultimele zile au provocat adevarate probleme în mai multe localități din județul Buzău. Ultima dintre acestea s-a produs chiar în localitatea Potoceni, ceva mai sus de locul unde au fost construite în anul 2005 podurile militare peste râul Buzău. Aici, digul de protecție construit între cursul de apă și grădinile localnicilor din Potoceni a cedat din cauza volumului mare de apă iar la o eventuală viitură apa râului Buzău riscă să inunde o parte din terenurile localnicilor din comuna Mărăcineni.

„Exista un dig de protecție între albia Buzăului și satul Mărăcineni, construit de Hidroelectrica. A fost rupt la prima ploaie, în jur de 50 de metri iar acum este rupt peste 150 de metri. Am convocat comisia Consiliului Local Mărăcineni, au venit și de la ISU și de la Ape și așteptăm să vedem ce măsuri se vor lua”, a declarat primarul comunei Mărăcineni, Constantin Dumitru.
Chiar dacă locuințele oamenilor nu sunt într-un pericol imediat, autoritățile din Mărăcineni fac apel la factorii responsabili să ia urgent măsuri pentru stăvilirea apelor, mai ales că se anunță ploi consistente și implicit creșterea debitului râului Buzău.
„În comună, la case, este mai greu să ajungă apa dar oamenii au terenuri în zonă care ar putea fi inundate și ar putea ajunge și la canalul de irigații să-l rupă și atunci chiar este o problemă. În primă fază ar fi nevoie de un utilaj de mare capacitate, un buldozer, care să împingă balastrul și să ducă albia râului spre partea cealaltă a digului. Asta ar însemna însă doar o rezolvare de moment până se va reface digul”, a precizat primarul localității Mărăcineni, Constantin Dumitru.
La rândul său, directorul Hidroelectrica Buzău, Vlăduț Nicolae a declarat pentru Observatorul Buzoian că ruptura provocată în digul de la Potoceni nu poate pune în pericol nici măcar terenurile agricole dat fiind că la mai puțin de 100 de metri se găsește un alt dig de protecție. Cu toate acestea, directorul societății Hidroelectrica Buzău a dat asigurări că de mâine dimineață societatea pe care o conduce va demara lucrările de înlăturare a efectelor apei, cu atât mai mult cu cât se anunță o perioadă cu ploi abundente. În prezent, specialiștii lucrează la documentația tehnică iar în zorii zilei de mâine utilajele vor ajunge la Potoceni și vor demara lucrările specifice pentru ca apa infiltrată să fie redirecționată înapoi în albia râului Buzău.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.