Din această seară, Regia Autonomă Municipală dă drumul la căldură. Potrivit directorului RAM, Constantin Tacea, decizia de a furniza agent termic populaţiei racordată la sistemul centralizat vine după ce trei nopţi consecutiv s-au înregistrat sub 10 grade Celsius dar şi ca urmare a cererilor venite din partea asociaţiilor de locatari.
Conform sursei citate, pentru o perioadă, căldura se va funiza numai noaptea, între orele 19.00 şi 7.00 dimineaţa, urmând ca în funcţie de evoluţia vremii să se revină asupra deciziei iar agentul termic să fie livrat pe tot parcursul zilei.
„În ultima săptămînă, temperaturile medii noaptea au fost sub 10 grade Celsius coroborat cu cerera asociaţiilor de proprietari au condus la necesitatea începerii probelor la cald. Vom face aceste probe în această după amiază de la ora 15.00 când se va porni sursa pentru iarnă iar de deseară, doritorii pot beneficia de acest serviciu. Cei care nu vor să beneficieze pot cere la noi închiderea robineţilor şi tot la cerere vom face şi manevrele ulterioare pentru ei”, a declarat astăzi directorul RAM Buzău, Constantin Tacea.
Chiar dacă se gândesc că vor avea de plată mai mult la întreţinere, mulţi buzoieni, în special cei cu copii mici, aşteptau ca autorităţile să dea drumul la căldură. Noaptea e frig în case iar oamenii se gîndesc să nu le răcească micuţii şi apoi să fi nevoiţi să scoată şi mai mulţi bani din buzunare pentru medicamente. Alţii, în schimb, se gândesc că mai bine mai pun o haină pe ei decât să dea bani grei la întreţinere. Pensionarii, îndeosebi, sunt cei care spun că vor mai aştepta până când vor da drumul la robinetele caloriferelor. Mai bine tremurăm de frig decît să dăm toată pensia pe căldură, spun cei mai mulţi dintre vârstnicii buzoieni, la aflarea veştii că RAM va furniza căldură din această seară.
Totuşi, dacă într-o scară fără repartitoare, cei mai mulţi dintre locatari sunt de acord cu furnizarea căldurii, atunci minoritatea, în speţă cei care vor caloriferele închise, vor trebui să se conformeze şi să accepte situaţia.
La Buzău, pentru populație, prețul gigacaloriei a rămas 185 de lei, la fel ca anii trecuți. Subvențiile la plata căldurii pentru cei cu venituri mici se vor acorda însa de luna viitoare.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.