Împreună cu echipa de campanie, candidatul USL la Camera Deputaţilor – Marcel Ciolacu a mers astăzi la blocurile din zona Unirii Sud şi a discutat cu buzoienii despre problemele întâlnite zi de zi de locatari şi modul cum ar putea fie ele soluţionate. Unii, de exemplu, au reclamat situaţia gunoaielor menajere aruncate în zona blocurilor de acolo. Aşa cum a obişnuit, Marcel Ciolacu a promis că în cursul zilei de mâine problema va fi rezolvată de angajaţii societăţii de salubritate cu care municipalitatea colaborează. Alţi buzoieni şi-au exprimat în mod vădit sprijinul prin vot la alegerile parlamentare pentru echipa USL şi au spus că este timpul unei schimbări în bine. Evident, au fost şi nemulţumiţi, care plecaţi mult timp în străinătate au avut impresia că România trebuie să semene neapărat şi imediat cu ţările vizitate de respectivii, uitând de faptul că la guvernarea ţării au fost mult timp oameni care nu s-au gândit decât la propriul buzunar şi mai puţin la binele cetăţii. Marcel Ciolacu a promis că odată ajuns în Parlament va face tot posibilul ca situaţia locurilor de muncă pentru buzoienii care vor să rămână şi să muncească în ţară să fie una mai bună din punct de vedere material.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.