Catalin NEAGU si Costel BUNEA
Doi angajaţi ai ISU Buzău au fost desemnați, joi, cu titlurile de „Pompierul anului 2014” și respectiv „Salvatorul anului 2014” în cadrul ședinței de bilanț a activității Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență pe 2014 și a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Cei doi pompieri recompensați cu diplome și decorații sunt de la Buzău și de la Râmnicu Sărat și s-au făcut remarcați, în anul recent încheiat, prin participarea la diverse misiuni deosebite.
Astfel, comandantul uneia dintre gărzile de intervenție de la ISU Buzău,
plutonierul adjutant Cătălin Neagu, venit la festivitate după o noapte de gardă la ISU Buzău a fost recompensat cu titlul de „Pompierul anului 2014” prin ordin al Inspectorului șef al ISU Buzău pentru participarea la numeroase misiuni de stingere a incendiilor cât și la intervenții în cazurile inundațiilor ce au lovit județul Buzău în anul recent încheiat.
De cealaltă parte, plutonierul adjutant şef Costel Bunea de la ISU Râmnicu Sărat a fost desemnat „Salvatorul anului 2014” pentru că a ajuns cu ajutorul șenilatei din dotarea detașamentului de la Râmnicu Sărat acolo unde alte mijloace de transport nu au făcut față și a salvat astfel viețile celor care aveau nevoie de îngrijiri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.