Doi tineri din județul Bacău au fost prinși aseară pe raza municipiului Buzău în timp ce încercau să vândă 3180 de pachete de țigări provenite din Republica Moldova. Tinerii de 29 și respectiv 23 de ani au fopst opriți în trafic de polițiștii buzieni iar în urma controlului în portbagajul mașinii au fost găsite patru genți de voiaj și un bax din carton ce conțineau aproximativ 63.600 de țigarete.
Cei doi tineri au fost conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, undeli s-a întocmit dosar penal iar țigările au fost confiscate. Din primele estimări valoarea celor peste 63.000 de țigarete depășește 28.000 de lei.
Ciprian STERIAN