Un bărbat de 46 de ani din Ziduri ,administrator al unei societăți, s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii au descoperit câteva mii de kg de azotat de amoniu pe care le depozitase în condiții necorespunzătoare.
” ”Cu ocazia verificărilor efectuate la o societate administrată de un buzoian de 46 de ani din localitatea Râmnicelu, s-a constat că acesta a depozitat la sediul societăţii, îngrășăminte chimice (azotat de amoniu) în locuri neprotejate.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ”depozitare de îngrășăminte chimice în locuri neprotejate”, faptă prevăzută și pedepsită de O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului”, au precizat reprezentanții IPJ Buzău.
Conform normativelor de depozitare si transport a substantei mentionate, azotatul de amoniu este o substanta solida, cristalina, incolora, solubila in apa sau in acetona, combustibila si puternic oxidanta, care explodeaza la temperaturi mai mari de 200 de grade Celsius. Se ambaleaza in saci de polietilena sau in saci dubli (polietilena si polipropilena) marcati obligatoriu cu inscriptia „inflamabil”. Depozitarea si transportul se fac in stive de maximum 20 de rinduri pentru sacii de 50 kg si de trei rinduri pentru sacii de 500 kg sau de 1.000 kg. Substanta trebuie ferita de orice sursa de caldura.
Transportul se face la temperaturi cuprinse intre -10 si 30 de grade Celsius. Azotatul de amoniu intra in reactie cu metale, precum nichelul sau plumbul, descompunindu-se energic. Reactia cu alte substante chimice poate duce la explozii. Contactul cu substante organice, precum uleiul, lemnul de stejar, uleiul de compresoare,carton sau hirtie poate afecta stabilitatea azotatului de amoniu.
In caz de incendii, este recomandata stingerea acestei substante cu apa. Persoanele care intervin in stingerea acestei substante deosebit de periculoase trebuie sa cunoasca pericolele la care sint expuse si modul in care trebuie sa actioneze pentru a nu se expune efectelor eventualelor explozii. Astfel, se recomanda ca, in caz de incendiu sau pericol de extindere a flacarilor, inundarea sa se faca cu instalatii fixe de stingere actionate de la distanta, pentru o protectie cit mai buna. Pompierii sau personalul angajat in astfel de activitati trebuie sa fie dotat cu masti de gaze si costume anticalorice, din cauza cantitatilor mari de fum si caldura care se degaja pe timpul arderii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.