Inundatii viitura-2
imagine de arhivă

Peste 160 de familii din satele Căldărușa și Aldeni din comuna Cernătești sunt izolate de luni dimineață după ce debitul pârâului Slănic a crescut în urma precipitațiilor din ultimele zile și a măturat trecerile amenajate de Primăria comunei peste cursul de apă.
Petrica MARZEA
„Am muncit două săptămâni și a venit Slănicul mare și ne-a măturat tot ceea ce am făcut. Ne-a spălat toate rampele, ne-a mișcat și tuburile legate între el cu fier beton și acum nu se mai poate trece decât pe o punte pietonală”, a declarat viceprimarul comunei Cernătești, Petrică Mârzea.
În satul Căldărușa locuiesc aproape 60 de familii iar în Aldeni peste 100 de familii și nu este pentru prima dată când locuitorii rămân izolați în aceste sate. Nu mai departe da vara acestui an o situație similară s-a înregistrat când un localnic a decedat în condiții suspecte și nici un vehicul nu a putut ajunge în zonă.
De asemenea, sursa citată a adăugat că în zonă nu există magazine însă localnicii trec pe o punte pietonală până la magazinele din Cernătești pentru a-și putea face aprovizionarea.
Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.