COd Portocaliu Ramnic-16

O șenilată încearcă să ajungă luni dimineață în localitatea Pogonele din comuna Țintești, pentru a prelua și transporta la spital o tânără de 20 de ani care trebuie să nască. Misiunea a început în cursul nopții după ce un apel la 112 a solicitat sprijin medical de urgență pentru o tânără de 20 de ani căreia i-a venit sorocul. Intervenția este extrem de greoaie din cauza drumurilor impracticabile acoperite de zăpadă și a vântului puternic care continuă să sufle cu putere, mai ales în zona de câmpie.
Potrivit ultimului bilanț al Comandamentului pentru Situații de Urgență Buzău, sunt afectate de vremea rea 55 de comune, dar și orașele Buzău, Râmnicu Sărat și Pogoanele, adică mai mult de două treimi din județ.
Luni dimineață sunt nealimentate cu curent 8 localități, dintre care cinci sunt afectate total. În ceea ce privește traficul pe șoselele din Buzău, acesta este închis, în continuare, pe 5 drumuri naționale, cu excepția DN 10m Buzău Brașov pe care este o restricție doar pentru mașinile mai grele de 7, 5 tone, dar și pe 21 de drumuri județene, blocate din cauza nămeților care măsoară în afara localităților și peste 2 metri înălțime.
În noaptea de duminică spre luni, Consiliul Județean Buzău cu sprijinul forțelor MAI a împărțit alimente de strictă necesitate pentru 50 de persoane oprite în zona Hanului Ovidiu din localitatea Glodeanu Sărat. Totodată autoritățile județene le-au oferit celor blocați pe drumul european câte 10litri de combustibil pentru autovehiculele cu care erau. De asemenea, în filtrele din zona Buzău şi Râmnicu Sărat s-au distribuit sandwich-uri, apă şi ceai către circa 100 persoane.
Și pentru că județul Buzău pare a fi cel mai afectat de vremea din ultimele zile, în zonă au fost dislocate în ultimele alte două autospeciale UTV ARGO 8×8 șenilate de la ISU Harghita şi respectiv ISU Iaşi care li se adaugă celor de a Buzău și Mureș ce desfășoară deja misiuni în județ.

C.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.