Mister neelucidat încă de anchetatorii care cercetează moartea femeii de 26 de ani găsită spânzurată astăzi în casă și a bebelușului ei de 11 luni, soția și respectiv copilul medicului cardiolog de la Spitalul Județean Buzău, Al-Azzawi Ala-Aldin.
Anchetatorii au terminat cercetările la fața locului însă nu pot spune cum s-a produs nenorocirea și nici momentul în care s-au instalat decesele, mai precis dacă femeia a murit prima și apoi copilul, ori invers.
Polițiștii nu au găsit nici un bilet de adio, pentru a afla ce a stat la baza gestului tinerei de 26 de ani, găsită spânzurată în casă. Anchetatorii iau în calcul toate variantele, mai puțin crima, pentru că ușa locuinței era blocată pe interior iar geamurile apartamentului au gratii.
”E posibil ca urmare a unei crize pe fond nervos, femeia să se fi sinucis. Nu putem spune mai multe, până nu facem necropsiile. Copilul nu prezintă urme de violență, vom vedea dupa necropsie de ce a murit. Momentan, se exclude crima dar stabilim după necropsie. Am reușit să vorbim parțial cu soțul, e șocat. Au fost probleme cu ea când a fost nervoasă după naștere, dar nu așa de mari încât să dea de bănuit. Era casnică, îngrijea copilul”, a declarat, astăzi, comisarul Nicolae Zaharia de la IPJ Buzău.
Anchetatorii au mai povestit că medicul irakian a fost cel care a sunat la 112 după ce, ajuns acasă de la spital, nu a putut intra în apartamentul închiriat situat la parterul unui bloc de pe Bălcescu. Omul a ciocănit la ușă de mai multe ori, crezând că soția lui e în baie și nu aude, după care a mers și a ciocănit în geam. Atunci, medicul și-a văzut soția prin perdea, era în picioare, în bucătărie. Pentru că nu reacționa, omul și-a dat seama că ceva e în neregulă și a sunat la 112.
”S-a dus în spatele blocului, a ciocănit în geam, s-a uitat mai atent, a văzut-o în picioare și pentru că nu se mișca, și-a dat seama că e o problemă. A anunțat un vecin și apoi a sunat la 112. Când am ajuns noi, nu se mai simțea miros de gaze pentru că intraseră mai întâi pompierii. Nu este exclus ca bebelușul să fi murit înainte iar ea să se fi sinucis de durere. Nu este exclusă nici o variantă. Pe copil nu există urme de violență și nici pe ea, în afara plăgii tăiate de la gât. Cuțitul cu care ar fi putut încerca să se sinucidă, a fost găsit lângă ea, în bucătărie. Tot acolo, a fost găsit și copilul pe o pernă, jos, între aragaz și căruț”, a adăugat comisarul Nicolae Zaharia de la IPJ Buzău.
La rândul lor, pompierii care au intervenit astăzi pentru deblocarea ușii în care s-a produs nenorocirea spun că în momentul în care au intrat se simțea un miros puternic de gaze, copilul fiind preluat de medicii de pe salvare și resuscitat, însă fără să mai poată fi salvat.
Doar necropsiile realizate de medicii legiști pe trupurile celor doi, mamă și fiu, vor putea stabili cum s-a produs nenorocirea dar și ordinea instalării decesului la fiecare în parte.
”Se fac cercetări, pentru a stabili împrejurările în care s-au produs cele două decese. Din primele constatări, victima este spânzurată de o galerie, dar așteptăm autopsia. Copilul era în bucătărie jos, se simțea miros de gaz. Așteptăm autopsia să ne lămureasca cauzele deceselor”, a declarat, astăzi, procurorul criminalist Iulian Mocanu.
Tânăra găsită moartă astăzi într-un bloc de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu era născută în 1985, era de origine irakiană, venită la Buzău în 2008, la un an de la căsătoria cu medicul chirurg irakian. Femeia avea rezidență temporară în România până în 2013, ca membru de familie al unui cetățean român, medicul Al-Azzawi Ala-Aldin având dublă cetățenie, româno-irakiană. Soția lui nu vorbea decât arabă, vecinii povestind că femeia nu ieșea din casă fără soțul ei. Cunoscuții susțin că cei doi dădeau impresia că se iubesc foarte mult, aceiași cunoscuți declarând că micuțul de 11 luni ar fi avut ceva probleme de sănătate.
Medicul cardiolog Al-Azzawi Ala-Aldin lucrează în Spitalul Județean Buzău din octombrie 2003, după ce a studiat Medicina în România.
Ciprian STERIAN