Reprezentanții Regiei Autonome Municipale discută în aceste zile cu producătorul buzoian de energie termică, Ecogen S.A., pentru menținerea prețului gigacaloriei la aceeași valoare ca și anul trecut.
Reprezentanții celor două societăți au demarat discuțiile după ce șeful misiunii Fondului Monetar Internațional a anunțat că din toamnă prețul gazelor naturale va fi majorat cu 5 la sută pentru populație și 10 la sută pentru persoanele juridic,e ceea ce ar impune evident și o scumpire a prețului la gigacalorie. O primă rundă de discuţii s-a purtat deja însă reprezentanţii Regiei Autonome Municipale Buzău şi cei ai Ecogen nu au ajuns la un punct de vedere comun.
Nu se ştie încă dacă se va opera şi o majorare a costului gigacaloriei odată cu scumpirea gazelor anunţate de Guvern după întâlnirea cu oficialii FMI de zilele trecute. Conducerea RAM Buzău spune că se încearcă menţinerea actualului cost al gigacaloriei însă pînă în acest moment nu se ştie clar dacă se va reuşi acest deziderat.
Din anul 2006,  buzoienii plătesc pentru o gigacalorie 185 de lei în timp ce preţul de producţie este 370 de lei. Diferenţa a fost suportată de-a lungul vremii fie de Guvern fie de municipalitate prin acordarea de subvenţii.

C.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.