Trupul neînsuflețit al pilotului Petre Cătuneanu, decedat luni, după ce un elicopter SMURD s-a prăbușit la Constanța în lacul Siutghiol, a ajuns marți noapte la Buzău, fiind depus la capela Bisericii Sfântul Ștefan din municipiul Buzău, cu o întârziere de mai bine de patru ore cauzată de ceață dar și de unele defecțiuni apărute la mașina trimisă de ISU Buzău pentru a-l aduce acasă pe comandor.
Martorii susțin că la orele amiezii când mașina se pregătea să plece de la Constanța cu trupul neînsuflețit al pilotului Petre Cătuneanu nu a mai pornit, fiind nevoie ca șoferul să remedieze problema, ceea ce a generat toată întârzierea, amplificată și de ceața densă.
Cortegiul funerar așteptat la capela Catedralei Arhiepiscopale din Buzău în jurul orei 19.00 a ajuns în oraș abia la ora 23.30 iar locul a fost schimbat pe ultima sută de metri, familia optând ca pilotul Petre Cătuneanu să fie depus la capela Bisericii „Sfântul Ștefan”.
Aici, comandorul a fost așteptat de familie si de alți aproape 50 de oameni, rude prieteni și colegi. După ce a fost coborât din mașină și dus în biserică, preoții au oficiat o slujbă de pomenire a pilotului căzut la datorie. Ulterior, chestorul Gelaledin Nezir împreună cu patru jandarmi îmbrăcați în uniforme de gală au depus coroane de flori din partea Ministerului Administrației și Internelor și din partea vicepremierului Gabriel Oprea.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.