Eduard DUMITRASCU
Eduard Dumitraşcu, fost lider al PP-DD Buzău, își dă demisia din funcția de secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene. Surse politice susțin că Dumitrașcu ar fi spus că va renunța și la calitatea de membru al PP-DD.
Până acum, Eduard Dumitrașcu nu a explicat ce l-a determinat să ia o astfel de decizie, precizând doar că este alegerea sa personală.
Eduard Dumitrașcu a fost consilier judeţean şi lider al PP-DD Buzău, funcții la care a renunţat în toamna anului trecut, pe motiv că a fost numit secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene. De asemenea, Dumitrașcu a fost membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, post la care a renunțat pe motiv de incompatibilitate cu funcția de consilier județean în care se afla în același timp.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.