Unirea Basarabiei cu România este o obligaţie istorică permanentă. Unirea ar fi un adevărat gest de solidaritate naţională cu partea mai puţin norocoasă a poporului român. Basarabia este parte a spaţiului locuit dintotdeauna de români. Circa 3 milioane de români de peste Prut sunt separaţi de restul românilor, ca urmare a ocupaţiei sovietice. Această nedreptate trebuie reparată. În acest sens PACTUL PENTRU BASARABIA reprezintă un angajament şi un set de măsuri concrete care vor fi implementate pentru reunirea celor două state româneşti. Prin semnarea acestui pact, candidatul Partidului Poporului – Dan Diaconescu la Camera Deputaţilor, Eduard Dumitraşcu susţine cu tărie demersul înaintat de către societatea civilă. Numeroase personalităţi culturale, ştiinţifice şi politice ale României sunt orginale din Basarabia: scriitorii Alecu Russo, Bodgan Petriceicu Haşdeu, Alexei Mateevici, Constantin Stere, Paul Goma, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, mareşalul Alexandru Averescu, lingvistul Eugen Coşeriu, actorii Colea Răutu, Iurie Darie, Stela Popescu şi mulţi alţii.
A fi om politic nu presupune numai a deţine o funcţie politică, dar şi a conduce destinul istoric al neamului care l-a ales să îl reprezinte. În decursul ultimului an, la iniţiativa Platformei Civice Acţiunea 2012, zeci de mii de persoane au mărşăluit pentru Unire în oraşe de pe ambele maluri ale Prutului, precum Bucureşti, Sibiu, Chişinău, Bălţi şi Cahul. Numai la cele mai recente manifestaţii, în capitală, peste 3000 de persoane îmbrăcate în culorile drapelului naţional au mărşăluit pentru realizarea acestui ideal, iar la Chişinău s-au strîns peste 10 000 de persoane. O dată cu semnarea PACTULUI PENTRU BASARABIA, Eduard Dumitraşcu vrea să ducă mai departe mesajul :”Basarabia e România!” şi să lupte în Parlament pentru realizarea acestui ideal naţional. Eduard Dumitraşcu demonstrează astfel că este un bun român şi un om politic care reprezintă cu adevărat interesul neamului românesc.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.