Într-un cadru inspirat de conferinţele naţionale ale partidelor politice, elevii şi-au ales liderul (sursa foto: http://cjebuzau.tumblr.com/)

 

După ce au participat la Adunarea generală a Consiliului Naţional al Elevilor (CNE), desfăsurată în Târgu Mureş, unde şi-au ales liderul, elevii din judeţ îşi dau propria adunare vineri, 20 ianuarie, în sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ).

Noul lider naţional al elevilor, prin organismul citat, este Andrei Bogdan Petre, totodată preşedinte al Consiliului Regional al Elevilor (CRE), regiunea Sud-Est şi al Consiliului Judeţean al Elevilor (CJE) din Constanţa. Secretariatul a fost preluat de Răzvan Azamfirei, preşedinte CJE Mureş, în departamentul de organizare internă, şi Georgiana Epure, preşedinte CJE Sibiu, în departamentul relaţii externe.

Aşa cum anunţă CJE Buzău, pe site-ul oficial, http://cjebuzau.tumblr.com/, concluziile din cadrul întâlnirilor de la Târgu Mureş sunt „iniţiativă, calitate, determinare, organizare, hotărâre, implicare, acceptare, valorizare”, pe care le consideră atributele ce s-ar putea desprinde din Adunarea generală a CNE.

Credibilitatea CJE Buzău, şi nu numai, întâmpină şi reacţii nefavorabile, unele exprimate şi sub articolele prin care observatorulbuzoian.ro a mediatizat reorganizarea, în toamna anului trecut, a formaţiunii judeţene. CJE Buzău cuprinde 28 de membri şi este format din liderii elevilor din fiecare unitate de învăţământ, conduşi de Giorgiana Violeta Vlăsceanu, din Colegiul Naţional „Al. Vlahuţă” Râmnicu-Sărat.

După consumarea perioadei de reorganizare, atât la nivel local, cât si regional şi naţional, pentru organismul reprezentativ al elevilor a venit şi momentul adevărului, al concretizării sau materializării acţiunilor în imediata viaţă şcolară. Fără efecte vizibile, CJE riscă să se menţină într-o zonă de penumbră instituţională şi să-şi construiască doar un statut formal, de marionetă pe masa decidenţilor din învăţământ.

S.D.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.