Se întâmplă şi minuni iar un râmnicean de 41 de ani a trăit pe propria piele o astfel de ‎experienţă. Omul a pierdut un portofel plin cu bani şi acte pe care nu spera că-l va mai ‎găsi vreodată. Norocul ori providenţa, poate, au fost de partea râmniceanului care atunci ‎când se aştepta cel mai puţin i-a fost restituit portofelul. ‎

Cei care au făcut posibila minunea sunt doi poliţişti de la Serviciul Rutier care acţionau, ‎ieri, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Râmnicu Sărat. Angrenaţi într-o acţiune pentru ‎tragerea la răspundere a şoferilor care nu dau prioritate pietonilor, poliţiştii au observat, la ‎un moment dat, pe partea carosabilă un portofel ţeapăn. Imediat cum au descoperit din ‎actele găsite cine este posesorul portofelului doldora cu bani, oamenii legii au mers la ‎locuinţa proprietarului şi i-au restituit suma, aproape 30 de milioane de lei şi actele ‎pierdute. ‎

Râmniceanul nu se mai aştepta la o asemenea minune şi îşi luase deja adio de la banii pe ‎care tocmai îi scosese de la bancă. Bărbatul le-a povestit poliţiştilor că după ce a trecut pe ‎la bancă, a mers la cumpărături, iar întors acasă nu a mai găsit portofelul. Omul bănuia că ‎şi-a pierdut banii în parcarea magazinului în care şi-a umplut sacoşele, însă nu se mai ‎aştepta să-i mai găsească vreodată. ‎

Cei doi poliţişti care l-au făcut pe râmnicean să-i vină inima la loc sunt agentul şef ‎adjunct, Viorel Pană şi agent principal, Alin Armăşanu, cel din urmă fiind cel care în ‎urmă cu ceva vreme l-a descoperit pe galațeanul Viorel Pleşcan, realizator TV care se ascundea de mai bine de zece ani sub numele Viorel Andrei. Pleșcan se sustragea de la executarea unei  pedepse de opt ani de închisoare pentru înşelăciune cu file cec, el fiind dat în urmărire generala în anul 2001.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.