Expeditie Tiksi 2015-29
Un buzoian pasionat de offroad a participat, timp de două luni, la Expediţia Arctica Tiksi 2015, organizată de Mihai Țucă, președintele Offroad Club Sibiu și de Cornel Zamfirescu. Este vorba despre fotograful Florentin Tufă, care s-a îmbarcat în mașini alături de alți 5 prieteni cu care împărtășește aceeași pasiune și au parcurs împreună peste 30.000 de kilometri până la Tiksi și înapoi. Călătoria a durat aproape 2 luni, timp în care temerarii exploratori au suportat temperaturi și de -54 de grade Celsius.


Cei șase membri ai expediției s-au îmbarcat în 3 mașini de teren pline cu provizii și au pornit spre destinație în data de 19 februarie. După câteva zile celor 6 temerari li s-au mai adăugat doi care nu au parcurs decât ultima parte a traseului până la Tiksi, punctul final al expediției. Cu toții au trăit momente dramatice, situații la limită, dar din fericire au ajuns cu bine la destinație și apoi acasă.
Expeditie Tiksi 2015-28
„A fost o experiență foarte interesantă. Două luni fără patru zile le-am petrecut în mașini conducând, dormind sau mâncând. Erau zone fără semnal GSM și nu aveam decât un telefon prin satelit ce nu putea fi folosit decât pentru a solicita ajutor. Au fost situații neprevăzute cărora nu am crezut că le putem face față însă până la final am reușit”, a declarat buzoianul Florentin Tufă.

Pentru a face față traseului extrem de solicitant, organizatorul expediției, Mihai Țucă, a planificat totul în cel mai mic detaliu, având foarte clar stabilit câți kilometri trebuie să facă într-o zi, ce trebuie să mănânce și când și cât anume trebuie să se odihnească.
Expeditie Tiksi 2015-11
„Mihai a planificat totul foarte minuțios și astfel nu ne-am văzut fi puși în situația de a ne lipsi ceva pe durata celor două luni. Mașinile au fost foarte bine pregătite, am avut la noi inclusiv un motor de schimb, canistre pentru combustibil, iar de la un anumit punct mașinile au fost dotate cu niște anvelope speciale care nu se întăreau nici la -50 de grade Celsius și cu care am reușit să traversăm ținuturile acoperite de gheață”, a mai spus fotograful buzoian Florentin Tufă.

După ce a mers până în Siberia și înapoi, Florentin Tufă are o cu totul altă viziune despre viața de zi cu zi. Viața oamenilor din Iacuția, dar mai ales optimismul lor, l-au făcut pe fotograful buzoian să spună că nu am avea nici un drept să ne plângem că ne lipsește ceva.
Expeditie Tiksi 2015-18
„E uimitor să vezi oamenii ăia care se chinuie atât, care nu au de nici unele și care cu toate astea sunt voioși și optimiști. Văzându-i am ajuns la concluzia că noi, românii, chiar căutăm să găsim nod în papură și nu am avea nici un drept să ne plângem de ceva” a spus Florentin Tufă.

În teritoriile vizitate, frigul și gheața sunt ceva normal. Șoșelele, în adevăratul sens al cuvântului, sunt un lucru rar iar deplasările cu autovehicule se fac pe luciul de apă înghețat:”Am plecat de la Yakutsk la Tiksi mergând pe Lena( nr. fluviul Lena) și am avut așa o strângere de inimă. Chiar dacă știam că este înghețat bocnă nu puteam să nu mă gândesc că totuși, sub noi este o apă destul de adâncă. Mi-a mai trecut teama când din sens opus ne-am întâlnit cu câteva camioane mari ce cântăreau de vreo câteva ori greutatea noastră și ne-am zis că dacă ei au trecut o putem face și noi.”

Odată ajunși la destinație, cei 8 români au văzut că există viață chiar și la -54 de grade Celsius. Copiii învață în școli și grădinițe, se joacă pe derdeluș sau patinează, oamenii muncesc, se căsătoresc și petrec, ca în orice alt ținut, chiar dacă nu au atât de multe opțiuni.

„Am vizitat școli, grădinițe și localuri. Totul este de o curățenie desăvârșită și oamenii sunt foarte primitori. În mare parte hrana lor este pe bază de pește și foarte multă carne de ren. Ciorbe cu carne de ren, tocănițe sau plăcinte cu carne de ren. Peștele este gata înghețat și se vinde la tarabă precum la piață pentru că la -54 de grade afară nu mai ai nevoie de nici un congelator”, a mai spus Florentin Tufă.

După aproape două luni de aventură, departe de casă și mai ales de ceea ce înseamnă confortul unui cămin, buzoianul Florentin Tufă spune că este dispus să încerce și alte asemenea expediții.

„Am străbătut cam 30.000 de kilometri și am consumat 15 tone de motorină, iar în tundra siberiană am dormit numai în mașină cu motoarele pornite. Au fost porțiuni în care am înaintat foarte greu, unde practic ne troliam fiecare de fiecare. Expediția asta m-a făcut să văd viața pe care o ducem aici cu alți ochi. A fost o experiență extraordinară și o lecție de viață. Sunt dispus să repet experiența dacă mi se va mai ivi ocazia” a concluzionat Florentin Tufă.
Expeditie Tiksi 2015-6
Echipa care a ajuns până în Siberia și înapoi la bordul a trei mașini Toyota LandCruiser a fost formată din organizatorii Mihai Țucă și Cornel Zamfirescu, din producătorul media Sebastian Popescu, cameramanii George Oprea și Andrei Rădulescu, fotograful Florentin Tufă dar din Andrei Mușățeanu și Andrei Nistor, care au zburat de la București la Yakutsk și s-au alăturat echipei doar pe ultima parte a expediției.
Expeditie Tiksi 2015-32

10 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.