O explozie de proporții resimțită pe zeci de kilometri a distrus, marți după amiază, cartierul portului din Beirut (Liban), a omorât cel puţin 10 persoane și peste 1000 de persoane au fost rănite. De asemenea, deflagrația a afectat mare parte din capitala Libanului, mai multe clădiri fiind distruse şi case prăbuşite.

Mihaela, o buzoiancă stabilită în Liban a declarat pentru Observatorul Buzoian că deși locuiește pe un vârf de munte la zeci de kilometri distanță de locul unde a avut loc explozia a auzit destul de tare bubuitura și a resimțit efectele acesteia.

Eu locuiesc cu familia la o oră distanță de mers cu mașina de portul în care a avut loc explozia, într-o zonă situată pe un vârf de munte. Cu toate acestea explozia sa-a auzit destul de tare, geamurile au vibrat și pământul s-a cutremurat fiind resimțit ca și un cutremur de 4,5 grade. Străzile arată destul de rău în zona producerii exploziei. Se vorbește de peste 1000 de răniți și cu siguranță vor fi și morți. Clădirile mai vechi din Beirut s-au prăbușit iar oamenii sunt prinși sub dărâmături. De la suflul exploziei mașinile aflate pe autostradă au fost aruncate unele în altele provocând accidente în lanț. Pe posturile de televiziune se vehiculează tot felul de informații, că ar avea legătură cu Hezbollah, că Israelul ar fi făcut asta dar deocamdată nu se știe nimic sigur”, a declarat Mihaela pentru Observatorul Buzoian.

La scurt timp după producerea deflagrației Ambasada României la Beirut a luat imediat legătura cu cetățenii români aflați în evidență. Autoritățile române din Liban au transmis către aceștia următorul mesaj:„Buna seara! Sper că sunteți bine. Dacă există între dumneavoastră persoane afectate, rănite vă rog să ne trimiteți mesaj privat pe aceste număr!”

Autorităţile au decretat doliu naţional timp de 3 zile începând de miercuri în Liban, după exploziile de la Beirut. Cel puţin 78 de morţi şi peste 4.000 de răniţi s-au înregistrat în urma exploziilor de la Beirut, potrivit unui bilanţ provizoriu al Ministerului Sănătăţii din Liban. Potrivit oficialilor libanezi explozia a fost cauzată de o cantitate uriață de azotat de amoniu, îngrășământ chimic care a provocat și explozia de la Mihăilești.

Premierul Hassan Diab a anunţat că aproximativ 2.750 de tone de azotat de amoniu erau stocate în depozitul portului din Beirut unde s-a produs marţi explozia care a provocat victime şi daune fără precedent în capitala libaneză, transmite miercuri AFP.

„Este inadmisibil ca o încărcătură de azotat de amoniu, estimată la 2.750 tone, să fie prezentă de şase ani într-un depozit fără măsuri de precauţie”, a declarat premierul în faţa Consiliului Suprem de Apărare reunit în şedinţă de urgenţă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.