Cometa Neowise este vizibilă în aceste zile cu ochiul liber în condițiile unui cer neacoperit de nori și departe de luminile orașului. Un astfel de loc sunt dealurile din comuna Năeni unde chiar dacă mai sunt câteva pâlcuri de case ce luminează în bezna nopții nu au forța necesară de a estompa cerul plin de stele așa cum se întâmplă în orașe.

Neowise poate fi observată cu ochiul liber însă pentru un ochi mai puțin familiarizat ar fi util măcar un binoclu dacă nu un telescop. Chiar dacă are o mărime de 5 kilometri ea se va găsi cel mai aproape de Pământ pe 23 iulie la aproximativ 103 de milioane de kilometri

Cometa C/2020 F3 a fost observată pentru prima dată în martie, când era prea slabă pentru ca cineva să o poată vedea cu uşurinţă. Corpul ceresc a primit numele Neowise, după observatorul care a identificat-o prima dată. Neowise este una dintre puţinele comete care pot fi văzute cu ochiul liber în acest secol cercetătorii spunând că ea ar putea fi din nou vizibilă peste 6.800 de ani. Cometa va sta pe cer aproape toată luna iulie, perioada optima de observare fiind între 15-25 iulie când lumina Lunii va deranja cel mai puțin observarea acesteia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.