ACoR Buzau
Filiala Buzău a Asociației Comunelor din România își va înființa un serviciu de achiziții publice în care și-ar putea găsi locul chiar fostul angajat al Consiliului județean, Cătălin Botezatu. Propunerea venită din partea președintelui Marian Mușat vine în sprijinul primăriilor membre ale A.Co.R. Buzău care nu au un serviciu de achiziții publice și care sunt nevoite să apeleze la ajutor de specialitate când au de făcut achiziții importante care, conform legii, trebuie publicate pe S.E.A.P. .
Astfel, în cadrul Adunării Generale a A.Co.R Buzău care a avut loc vineri, primarii prezenți au hotărât în unanimitate de voturi ca la nivelul asociației să fie înființat un astfel de serviciu care să îi ajute pe toți conducătorii de administrații locale să își rezolve documentele ce trebuie întocmite în cazul achizițiilor publice. Mai mult, președintele A.Co.R. Buzău, primarul comunei Valea Salciei, Marian Mușat le-a mărturisit celor prezenți că a avut discuții chiar cu fostul șef al biroului de achiziții publice din cadrul Consiliului Județean, Cătălin Botezatu, pentru a prelua această funcție.
Catalin BOTEZATU
„M-am gândit să înființăm acest birou și să angajăm o un specialist în achiziții publice care să ne facă aceste documente. Pentru aceasta, toți cei care nu avem un serviciu de achiziții publice vom cotiza lunar o sumă modică astfel încât din această taxă să asigurăm salariul persoanei cere se va ocupa de acest serviciu. Nu vă ascund că am vorbit chiar cu domnul Botezatu care a fost la Consiliul Județean care inițial a fost de acord însă am înțeles acum că s-ar fi angajat la o firmă privată. Chiar și așa cred că varianta unei colaborări rămâne deschisă pentru că eu consider că omul are experiența și ne-ar putea ajuta”, a declarat Marian Mușat, președintele Asociației Comunelor din România filiala Buzău.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.