Cristian TEODORESCU

Fostul arbitru Cristian Teodorescu, președinte al Organizației Județene de Pensionari a PSD a fost ales vicepreședinte la nivel național al Seniorilor Social-Democrați. Cristian Teodorescu, singurul arbitru de fotbal din Buzău care a decis soarta unei finale de Liga Campionilor Europeni, este profesor de istorie și se află la al doilea mandat în funcția de președinte al organizației seniorilor PSD.
Alegerea buzoianului a avut loc vineri, la Sibiu, unde, în prezența premierului Victor Ponta și a vice-premierului Liviu Dragnea, s-a desfășurat Conferința Naționala a Seniorilor Social-Democrați.
Organizația de pensionari din PSD Buzău a trimis la acest congres o delegație compusa din 11 persoane, dintre care, patru au fost aleși în Consiliul Național al pensionarilor.
„Pe lângă aceste alegeri cu care ne mândrim, as vrea sa punctez recunoașterea eforturilor depuse în câștigarea bătăliilor electorale de către seniorii buzoieni. Așadar, la acest important eveniment din viața organizației noastre de pensionari, putem spune ca am avut două mari reușite, obținerea unei funcții de vicepreședinte și a patru reprezentanți în Consiliul Național, care arată prețuirea de care ne bucuram din partea conducerii PSD. La Buzău avem una dintre cele mai puternice organizații cu filiale în toate localitățile județului”, a precizat Cristian Teodorescu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.