Fundaşul Gloriei Buzău, Andrei Berceanu a încercat să-și motiveze gestul incalificabil comis la meciul cu Farul Constanţa. După cum este ştiut la pauză, în urma unui dialog mai aprins cu antrenorul Mihai Ciobanu jucătorul menţionat nu a vrut să mai intre pe teren. Berceanu pune totul pe seama stării de nervozitate recunoscând însă că nu a procedat corect.
,,Am avut o discuţie mai aprinsă cu domnul Ciobanu şi m-au deranjat unele cuvinte. Deoarece eram nervos am zis că nu mai intru şi i-am anunţat pe colegi. M-am gândit că dacă jucam în starea aceea puteam să iau cartonaş roşu şi mi se reproşa că am lăsat echipa în inferioritate numerică”, a precizat Berceanu. Acesta mai susţine că deocamdată nu ştie ce sancţiune va primi din partea conducerii clubului însă antrenorul l-a iertat.
,,Eu am fost primul care l-am iertat deoarece nu este uşor să treci prin astfel de momente” a punctat tehnicianul Gloriei Buzău, Mihai Ciobanu.
Altfel, fundaşul echipei din Crîng nu a ascuns faptul că din cauza situaţiei financiare jucătorii au avut momente în care s-au gândit să iasă pe teren cu banner.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.