GALERIE FOTO: 58 de militari ai Batalionului pentru Operații Speciale Buzău pleacă, în august, în misiune în Afganistan

0
799


58 de militari buzoieni vor pleca luna aceasta în Afganistan unde se vor alătura unui detașament înaintat format din alți 9 militari care a ajuns deja în teatrul de operații pentru a se familiariza cu specificul misiunilor la care urmează să ia parte. Militarii buzoieni care fac parte din unitatea de Operații Speciale de la Buzău vor participa timp de 180 de zile la misiunea ROU SOAG 4 și îi vor înlocui pe militarii din cadrul ROU SOAG 3.
La ceremonia de plecare în teatrul de operații Afganistan desfășurată marți la Buzău au fost prezenți comandantul Componentei pentru Operații Speciale, colonel Virgil Crăciun, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie din cadrul Statului Major General, general –maior Cristinel Cernea, atașatul militar al Ambasadei Statelor Unite la București, colonel Paul Matier, comandantul Batalionului pentru Operații Speciale de la Buzău, colonel Virgil Florescu, comandantul Diviziei 2 infanterie Getica, general Lucian Foca, prefectul județului Buzău și șefi de instituții militarizate din Buzău.
Ceremonia a debutat cu introducerea drapelului de luptă al unității, apelul solemn efectuat de comandanții celor 5 detașamente care urmează să facă deplasarea în Afganistan până pe data de 19 august și alocuțiuni ale oficialilor militari și ale comandantului operațiunii ROU SOAG 4.
Comandantul Batalionului pentru Operații Speciale de la Buzău, colonelul Virgil Florescu a ținut să mulțumească în primul rând familiilor militarilor buzoieni care vor pleca în misiune în teatrul de operații din Afganistan și le-a transmis acestora ca la nivelul unității s-a constituit un grup de sprijin pentru orice fel de probleme cu care s-ar putea confrunta familiile militarilor plecați în misiune.
„Mulțumesc în primul rând familiilor militarilor care vor participa la misiunea din Afganistan și vreau să îi anunț că vor primi niște cărți de vizităcu contactele unui grup de sprijin constituit la nivelul unității, contacte pe care îi rog să le apeleze oricând au o problemă. Noi aici suntem o mare familie și vor primi sprijin indiferent despre ce este vorba”, a declarat comandantul Batalionului pentru Operații Speciale de la Buzău, colonelul Virgil Florescu care a mai spus că o atenție deosebită va acorda rudelor militarilor care sunt pe cale de a-și mări familia.
De asemenea, comandantul Componentei pentru Operații Speciale de la Buzău, colonelul Marius Crăciun le-a ordonat militarilor la finalul citirii ordinului de plecare în misiune să se întoarcă în formulă completă acasă la finalul celor 6 luni.

Anul acesta 2 militari ai Batalionului pentru Operații Speciale de la Buzău au murit în teatrul de operații din Afganistan iar un altul a fost rănit într-un schimb de focuri în timpul procesului de instruire a unor polițiști afgani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.