Surpriză extrem de neplăcută în această dimineață, pentru un buzoian care locuiește într-un bloc situat în zona Stațiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău. Omul s-a trezit cu mașina destul de serios avariatăde o salcie putredă care, din cauza vântului din ultimele zile, s-a făcut una cu pământul.

Răpusă de timp și vânt, salcia s-a prăbușit peste autoturismul Seat dar și peste un gard și peste o conductă de gaze pe care a rupt-o. Mașina a fost avariată în proporție destul de mare, la fel și gardul.

Specialiștii de la compania de gaze au sistat deja furnizarea gazelor în zonă, pentru a nu exista nici un pericol, după fisurarea conductei. În același timp, un echipaj de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență încearcă să îndepărteze salcia după autoturismul avariat.

Buzoienii care locuiesc în zona în care s-a produs incidentul sunt foarte revoltați de cele întâmplate, mai ales că în locul cu pricina sunt parcate mai multe mașini. În plus, oamenii spun că au depus în două rânduri la Primărie cereri prin care au solicitat îndepărtarea salciei care risca să se prăbușească în orice moment.

Locatarii susțin că de circa un an de zile există aceste cereri la Palatul Comunal, însă până acum, nimeni nu s-a preocupat să intervină. A fost nevoie de o pagubă atât de mare pentru ca cineva să se sesizeze, spun oamenii care locuiesc în blocurile situate  vis-a-vis de Contactoare.

 

Ciprian STERIAN

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.