GALERIE FOTO: Eroul Mădălin Stoica a fost depus la capela Bisericii „Sfântul Ștefan”

0

Trupul neînsuflețit al sanitarului Mădălin Stoica, ucis vineri în Afganistan de explozia unei mașini capcană, a fost adus la Buzău și depus la capela Bisericii „Sfântul Ștefan” din municipiul Buzău. Aici camarazi, rude și prieteni îi pot aduce un ultim omagiu  până joi dimineață când va fi transferat la Biserica din curtea Diviziei 2 Infanterie „Getica” unde este programată slujba de înmormântare. Ulterior sicriul cu trupul neînsuflețit va fi îngropat în Cimitirul Eroilor din imediata vecinătate a unității militare unde a activat militarul.

Cortegiul funerar a ajuns la Buzău în jurul orei 17.00 iar Mădălin Stoica a fost purtat pe brațe de către camarazii de arme de la camionul care l-a transportat în capela Bisericii acolo unde rudele și apropiații au luat parte la o slujbă religioasă oficiată de preotul militar Alexandru Tudose și de preotul Mihail Milea.

Caporalul Mădălin Stoica avansat, post mortem, la gradul de sublocotenent şi decorat cu ordinul Steaua României de către preşedintele Klaus Iohannis.Mădălin Stoica avea 41 de ani, era căsătorit şi avea un copil. Se afla la prima misiune în teatrele de operaţii şi era angajat al M.Ap.N. din anul 2002.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.