GALERIE FOTO: Ministrul Petre Daea a deschis cea de-a doua ediție a Toamnei Buzoiene

0
466

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a deschis alături de primarul Constantin Toma și de cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean, Romeo Lungu și Adrian Petre, cea de-a doua ediție a târgului Toamna Buzoiana.

Sosit la Buzău în jurul orei 15.00, Daea a fost întâmpinat de oficialii buzoieni cu tradiționala pâine cu sare după care a trecut la vizitarea târgului și la discuții cu producătorii.

Prima oprire a lua Daea a fost la standul Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură unde a discutat cu cercetătorul Costel Vânătoru despre promisiunea făcută în urmă cu câteva luni de a înființa la Buzău o bancă de gene.

„Este o preocupare a întregului Guvern, extrem de importantă. Ne dorim realizarea seminţelor necesare în ţară pentru a realiza culturile din seminţe proprii. Am venit aici în urmă cu ceva timp, m-am întâlnit cu reputatul cercetător  Costel Vânătoru şi le-am promis, împreună cu vicepremierul Ciolacu care este buzoian, că vom elabora un act normativ pentru a începe o noua activitate de cercetare pe scheletul staţiunii existente. Am făcut această hotărâre, am creat cadru juridic necesar pentru a putea să le alocăm sume importante de  la Buget pentru temele de cercetare majore. Avem în vedere că aici, cu fonduri europene şi cu contribuţie statală să realizăm baza de gene pentru legumicultură, floricultură, petru plante ornamentale şi aromatice. Sunt paşi făcuţi până acum, îi urmăm şi pe ceilalţi, astfel încât anul viitror să ne găsească cu o structură proprie, încât România să nu fie dependentă de seminţe din import”, a spus Petre Daea.

Pe drumul către scenă unde urma să se producă deschiderea oficială ministrul a discutat cu o serie de producători despre cum se descurcă cu noile programe lansate de minister și a degustat din produsele aflate la vânzare. Ulterior Daea a vizitat standurile cu animale unde a văzut păsări, vaci, “simboluri”(oi) dar și un armăsar vizibil emoționat de sosirea reprezentantului Guvernului.

După deschiderea oficială a târgului periplul ministrului Daea printre producătorii buzoieni a continuat iar ministrul a băgat mâna în buzunar cumpărțnd produse autentice scoase de fermierii buzoieni la vânzare. Astfel, ministrul Agriculturii nu a plecat cu mâna goală de la târg. El a cumpărat porumb fiert, diferite tipuri de brânză, dulceață de dovleac dar și produse cosmetic naturiste pe care a declarant că le va oferi primului mecanizator pe care îl va găsi în brazdă pe drumul de întoarcere către Capitală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.