Profesorul Constantin Ciurea de la Colegiul National B.P. Hasdeu a primit astăzi din partea prefectului județului Buzău, Ordinul « Meritul Cultural în grad de Cavaler pentru Cercetare Știintifică». După ce în primăvara anului trecut, profesorul Constantin Ciurea, ales consilier municipal pe listele PDL, a ratat titlul de cetățean de onoare, acum meritele sale au fost recunoscute de președintele României care a considerat că profesorul buzoian merită decorat pentru realizarea celor cinci volume ale lucrării „Decorații România”.
„Această recunoaștere apare ca urmare a unei picături care a umplut paharul. Picătura aceasta este determinată de apariția celor cinci volume de „Decorații România”. Cel mai mare impuls în realizarea acestei lucrări mi l-au dat academicienii Răzvan Teodorescu și Dan Berindei, președintele acestei comisii de numismatică pe țară, care a ales să îmi facă prefața la acest ultim volum, moment în care lucrarea a căpătat o cu totul altă valoare după ce un academician și-a pus semnătura pe ea. Ulterior, domnul academician Dan Berindei mi-a sugerat să unesc aceste cinci volume într-unul singur și această lucrare este gata dar nu a apucat să ajungă și la forurile superioare”, a precizat profesorul Constantin Ciurea.
La înmânarea decorației ce a avut loc la sala Gheorghe Filipescu a Consiliului Județean Buzău au luat parte prefectul și subprefectul județului Buzău, conducerea Inspectoratului Școlar Județean, foști și actuali elevi ai profesorului Constantin Ciurea și angajați ai Prefecturii.
Ciprian STERIAN









