Sute de membri PSD au mers duminică, la sectiile de votare amenajate de partid pentru alegerea președintelui PSD. Alegerile s-au desfășurat fără incidente și chiar dacă vremea de afară nu a fost deloc potrivită pentru o ieșire din casă, mulți social democrați au venit sau au fost aduși la vot încă din prima parte a zilei, astfel că, până la ora 14.00 se încheiase procesul de votare în mai multe localități din județ.
[corner-ad id=1]
Cea mai mare aglomerație a fost însă la secția de votare din municipiul Buzău unde se lucrează la foc continuu pentru că organizațiile de cartier au fost programate la ore fixe să vină să își exercite dreptul la vot, astfel încât să nu se creeze cozi și membrii de partid să nu aibă loc în sediu.
La secția amenajată la sediul PSD din bulevardul Unirii Sud au votat după orele prânzului și ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, dar și noul președinte al OSD Buzău, deputatul Marcel Ciolacu.

“Este un moment în care în PSD începem un nou drum, este un nou plan de viitor, pentru că, după cum știm urmează o perioadă foarte dificilă, o campanie foarte importantă. De aceea este nevoie de liniște, unitate și să avem dorința și ambiția să ne pregatim, pentru ceea ce urmează.
PSD nu a stat niciodată într-un singur om, ci sta în forța fiecarui membru al său. Este foarte important să aducem voturile cetățenilor și suntem obligați, să facem tot ce ne stă în putință pentru a aduce voturile oamenilor pentru ca PSD să fie in continuare la guvernare. Nici nu ar avea cum să fie altfel pentru că într-o țară normală, dacă ai făcut atâtea lucruri bune, nu ai cum să nu reziști la guvernare”, a declarant ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

De asemenea, la Buzău a fost prezent duminică și deputatul UNPR Eugen Nicolicea. Venit să participe la sfințirea Catedralei Sfântul Sava, Nicolicea a trecut și pe la sediul organizației municipale unde nu a votat, dar a completat un chestionar în calitatea de simpatizant al PSD.

De cealaltă parte, noul președinte al PSD, Marcel Ciolacu, s-a declarat mulțumit că, în ciuda vremii potrivnice, mulți social-democrați din Buzău au priceput importanța momentului și s-au prezentat la urne.

“A venit foarte multă lume la vot, atât în municipiu cât și județ. În mare parte, în județ sunt multe localități unde s-a și terminat procesul electoral. În municipiu vom sta probabil până la ora 20.00, lumea e interesată să și voteze președintele, în ciuda ploii. Este un început nou și bun pentru PSD. Este același PSD, dar va fi cu o altă echipă de conducere”, a declarat președintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.