Garda Financiară Buzău vrea să vadă cum s-au cheltuit din 2009 încoace banii din sistemul sanitar. Potrivit comisarului șef al Gărzii Financiare Buzău, Cristi Voicu, s-au solicitat deja mai multe situaţii de la Casa de Asigurări de Sănătate Buzău, instituţie care gestionează fondurile acestui sistem, cu privire la modul de alocare a fondurilor pentru onorarea reţetelor de medicamente gratuite şi compensate. Comisarii vor să vadă lista cu farmaciile care au primit cei mai mulţi bani de la CJAS pentru reţetele de medicamente onorate în perioada 2009 – 2011, lista cu bolnavii care figurează cu multiple reţete emise pe numele acestora, dar şi situaţia cu medicii de familie care au prescris cele mai multe reţete.
”La solicitarea Comisarului General ne-am adresat Casei de Asigurări, referitor la diferite situații aferente activității din perioada 2009-2012, pe diferite societăți comerciale, companii furnizoare de medicamente care în această perioadă, de trei ani, au solicitat cele mai mari decontări în relația cu Casa de Asigurări. Vom avea în vedere furnizorii care au prezentat spre decontare cel mai mare număr de rețete privind medicamenele și materialele sanitare care beneficiază de compensare. Astfel, vom avea și situația personalor pentru care au fost eliberate rețele cele mai scumpe și vom putea face verificările”, a declarat astăzi comisarul șef al Gărzii Financiare, Cristi Voicu.
Oficialii CJAS Buzău trebuie să transmită aceste informaţii până săptămâna viitoare după care se va da startul controalelor care se anunță ample și de durată având în vedere complexitatea contrololului dar și faptul că Garda Financiară mai numără doar 10 angajați.
” Personal cred că vor dura destul de mult aceste verificări, e o activitate complexă, minuțioasă, să sperăm că nu vom avea parte de probleme, deși din ce se vehiculează probleme sunt peste tot. În funcție de răspunsurile de la Casa de Asigurări vom merge la toate societățile comerciale care, din punctul nostru de vedere, ar reprezenta un risc fiscal ridicat de evaziune fiscală. Dacă vor fi nereguli, se poate merge de la sancțiuni contravenționale până la întocmirea de sesizări penale. N-am mai avut asemenea verificări pe lanțuri de magazine, farmacii, furnizori de medicamente, medici, persoane pentru care s-au eliberat cele mai scumpe rețete”, a adăugat Cristi Voicu, șeful Gărzii Financiare.

În ultimii ani, la nivelul judeţului a crescut consumul de medicamente semnificativ și implicit și suma decontată de Casa de Asigurări farmaciilor a fost destul de mare. De aici, ideea verificărilor comandate de București la Buzău dar și în țară.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.