Cu speranţa că liderul seriei,Viitorul Axintele se va împiedica la Metaloglobus, echipa din Crâng a început în forţă partida de acasă cu Victoria Chirnogi pentru a rezolva cât mai repede problema învingătoarei. Lucru pe care dealtfel Gloria Buzău l-a reuşit câştigând cu scorul de 2-0, rezultat stabilit încă din prima repriză. Tabela de marcaj a fost ,,dezmorţită” de Bârsănel(14) care a fructificat cu o lovitură de cap din şase metri, cornerul executat de Cucu. Peste doar câteva minute buzoienii izbutit să îşi dubleze avantajul în urma unei faze fixe. Cucu(18) a bătut o lovitură liberă de la aproximativ 30 de metri iar goalkeeperul oaspeţilor, mascat de mai mulţi jucători nu a putut interveni şi astfel mingea a poposit în poartă. Ceva mai târziu, gazdele au fost aproape de golul trei însă Lungoci(39) aflat în poziţie favorabilă a reluat dfectuos cu capul balonul respins de portar la şutul expediat de Luiceanu. Până la finalul reprizei nu s-a mai întâmplat nimic deosebit aşa jucătorii lui Roşu au plecat la vestiare cu un avantaj mulţumitor. Asta s-a văzut şi în partea secundă a meciului când Gloria a încetinit turaţia motoarelor probabil şi din cauza veştilor care veneau de la Clinceni unde Axintele era în grafic conducând pe tabelă. Formaţia din Crâng a irosit două ocazii prin M.Gheorghe(73) al cărui şut din zece metri a fost respins de portar şi Luiceanu(87) care a tras puţin pe lângă ţintă şi scorul a rămas nemodificat astfel că buzoienii au obţinut o victorie de palmares.

Gloria Buzău
Sîrbu-Cucu, Bîrsănel, Vişan, Agache(min.90 Zamfir), Renţea, Jercălău, Bobe(min.71 Burlacu), Luiceanu, Chelaru(min.61 M.Gheorghe), Lungoci
Antrenor: Marian Roşu

Victoria Chirnogi
Porumbel, Chiţulescu, Tudor, Bidirean, Mocanu, Ioniţă(min.79 Barbu), Deacu, Chiriţă(min.32 Mincu), Ungureanu, Turcu, Panait
Antrenor:Virgil Niţoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.