Înalta Curte de Casație și Justiție a respins cererea Instituției prefectului de strămutare a procesului în cazul modificării calendarului referendumului ce ar urma să se organizeze la Buzău pentru consultarea populației cu privire la desființarea județului. Astfel, după decizia magistraților de la Înalta Curte de Casație și Justiție dosarul va fi repus pe rolul Tribunalului Buzău care urmează să dea un nou termen în procesul dintre Prefectură și Consiliul Județean Buzău.
Prima hotărâre a Consiliului Județean Buzău de organizare a unui referendum pentru consultarea populației cu privire la desființarea județului a fost atacată de Prefectură în contencios administrativ iar Tribunalul Buzău a dat câștig de cauză miniparlamentului județean. Ulterior, Instituția prefectului a atacat cu recurs hotărârea magistraților buzoieni urmând ca o decizie în acest sens să fie luată de Curtea de Apel Ploiești în data de 24 noiembrie. Practic, organizarea la Buzău a unui referendum pe tema desființării județului depinde foarte mult de decizia magistraților prahoveni. Dacă Curtea de Apel Ploiești va da câștig de cauză Prefecturii, atunci la Buzău nu se va mai putea organiza un referendum. În caz contrar, dosarul de modificare a calendarului referendumului va fi pus pe rolul Tribunalului Buzău, urmând ca acesta să hotărască dacă miniparlamentul județean poate stabili o nouă dată pentru consultarea buzoienilor cu privire la desființarea județului.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.