Democrat-liberalul, Raul Florescu, omul de încredere al deputatului Cezar Preda, este din acest week-end, președinte, cu acte, al Organizației Municipale Râmnicu Sărat. ‎

Raul Florescu, directorul sucursalei buzoiene a Poştei Romane, a câştigat scrutinul ‎intern, reuşind să strîngă 87 de voturi, faţă de numai 28, cît a contabilizat ‎contracandidatul său, Sorin Coman, om susţinut de fostul primar al ‎Rîmnicului, Constantin Ghinioiu. ‎

Ședinţa Consiliului de Cordonare ‎Local al PDL Rîmnicu Sărat nu a fost nici pe departe liniştită. Liderului democrat liberal, Cezar Preda i s-ar fi reproşat de către ‎Ghinioiu că se implică prea mult în desfăşurara alegerilor interne. De altfel, ‎pe holurile incintei unde s-a desfăşurat scrutinul s-a vorbit despre întocmirea ‎unor buletine de vot fabricate ori înscrierea unor membri ai filialei râmnicene, ‎produsă în birourile din Buzău‎, care au avut sarcini precise să aplice ștampila în dreptul directorului de la Poștă.

Postul de președinte al Organizației Municipale Râmnicu Sărat a rămas vacant după demisia Ceciliei Manolescu venită odată cu dobândirea statutului de funcționar public și  preluarea conducerii Inspectoratulu Teritorial de Muncă Buzău. După demisia Ceciliei Manolescu organizația a fost condusă, cu titlul de interimar, de fostul primar al municipiului Râmnicu Sărat, Constantin Ghinioiu care nu s-a mai înscris în cursa pentru un nou mandat nemaifiind în grațiile șefului său de partid, deputatul Cezar Preda.

Ciprian STERIAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.