UPDATE:
Incendiul izbucnit în această dimineață în orașul Nehoiu a fost stins de pompierii buzoieni după mai bine de 7 ore. Cu toate acestea, pagubele sunt în curs de evaluare și până la ora 18.00 nu se poate spune cu exactitate la ce sumă se ridică pierderile provocate de foc.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Buzău, Marius Sârbescu, cauza probabilă a incendiului ar fi un conductor electric neizolat corespunzător. Focul ar fi izbucnit de la o locuință aflată în apropierea fabricii de tricoteje și a carmangeriei în care nu se afla nimeni. Focul s-a extins si a cuprins mansarda fabricii de confecții precum și acoperișul unei carmangerii aflate în vecinătate. De asemenea, flăcările au distrus și un atelier de tâmplărie situat în vecinătate precum și patru metri cubi de lemn.
Un prim bilanț al pompierilor de la ISU Buzău arată că în incendiu a fost distrusă mansarda fabricii de confecții pe o suprafață de peste 300 de metri pătrați precum și materialele care erau depozitate acolo, mansarda carmangeriei pe o suprafață de 100 de metri pătrați, un atelier de tâmplărie cu o suprafață de 30 de metri și a fost distrusă termoizolația unei locuințe învecinate pe o suprafață de peste 50 de metri pătrați.
Proprietarul fabricii ONEH, distrusă în urma incendiului, a declarat pentru Observatorul Buzoian că este asigurat și că va demara imediat procedurile de renovare a fabricii pentru că are de onorat mai multe contracte.

„Intenționez să repar cât mai repede ceea ce a distrus focul pentru că am contracte de onorat în țări precum Franța, Spania sau Italia. Eu aveam asigurată clădirea iar materia primă care a ars era asigurată de firmele pentru care lucram. Au ars materiale de aproape 13 miliarde de lei vechi. Ceea ce mă deranjează în acest moment este că cei 60 de angajați pe care îi aveam, dintre care 40 de femei care rau în postura de unic întreținător, nu își vor mai putea primi banii. Trebuie să verific dacă nu există vreo modalitate de a-i trece pe toți în șomaj colectiv pentru a primi măcar șomaj până când ne vom relua activitatea”, a declarat Nicolae Barău, proprietarul fabricii ONEH din Nehoiu.

Un incendiu de proporții a izbucnit în această dimineață în orașul Nehoiu. Din primele informații, flăcările au cuprins o casă, parter plus etaj, o carmangerie și o fabrică de confecții. Proprietățile, aflate în aceeași zonă, au fost cuprinse de flăcări în jurul orei 6.00 iar incendiul nu a fost stins nici până la ora postării acestei știri, în jurul orei 10.30.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, Marius Sârbescu, 4 autospeciale cu apă și spumă de la Buzău și Mărunțișu au fost mobilizate la Nehoiu, pentru stingerea incendiului. De asemenea, două societăți private dar și Electrica au trimis mașini de intervenție în zonă, pentru a ajuta la lichidarea focului.
Nu se știe încă de la ce a pornit incendiul, cauza și valoarea prejudiciului urmând a fi stabilite ulterior, după ce pompierii vor reuși să stingă focul.
Intervenția este însă extrem de dificilă din cauza faptului că în incinta fabricii de confecții se află baloți de tricot care ard.

Cristina DINULESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.