Incendiu Vadu Pasii-1

UPDATE:
În incendiul izbucnit vineri dimineață au ars casa în suprafață de 100 de metri pătrați și un rând de anexe de peste 90 de metri pătrați. Odată cu acestea, au ars toate bunurile aflate în interior, mobilă, bunuri de uz casnic, electrocasnice, 4 tone de porumb, 10 metri cubi de cherestea și alți 2 metri cubi de lemn de foc.
Pompierii s-au luptat cu flăcările mai bine de 5 ore, intervenind cu trei autospeciale fără a putea salva ceva din imobilul cuprins de flăcări. Focul izbucnit, cel mai probabil, de la un scurtcircuit electric a distrus inclusiv actele de proprietate și documentele proprietarului.

Incendiu violent, vineri, în satul Valea Caprei din comuna Tisău. Flăcările au cuprins o casă cu mansardă. Ajunși la fața locului, pompierii și-au dat seama că nu pot face față vâlvătăii și au cerut suplimentarea forțelor.
La ora postării acestei știri, 15 pompieri cu 3 autospeciale cu apă și spumă se chinuie să stingă focul care este extrem de violent. Flăcările sunt greu de stins și pentru că mansarda construcției este integral din lemn.
Din fericire, nu sunt victime, dar pagubele sunt semnificative. După ce vor reuși stingerea incendiului, pompierii vor stabili și cauza producerii nenorocirii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.