suporteri Rapid

Partida disputată pe stadionul din Crîng între Gloria Buzău şi Rapid Bucureşti a fost una marcată de incidente. Acestea s-au petrecut atât în tribune, la sectorul rezervat giuleştenilor care au rupt şi aruncat cu scaune, fiind nevoie de intervenţia forţelor de ordine, cât şi pe teren. Imediat după fluierul final, jucătorul echipei buzoiene,G. Ion a fost lovit cu pumnul de către unul dintre rapidişti, moment în care, la centrul terenului s-a format un meleu. În cele din urmă, situaţia s-a mai calmat dar în timp ce se îndreptau spre tunelul care duce la vestiare, oficialii şi fotbaliştii grupării giuleştene au fost apostrofaţi şi huiduiţi de spectatorii prezenţi la tribuna a II-a. Căpitanul Rapidului, Pancu a răspuns cu înjurături iar enervaţi de gestul său dar şi al altor jucători care au făcut semne obscene, câţiva suporteri ai Gloriei au încercat să se răzbune aruncând cu sticle de plastic şi brichete. Flancată de forţele de ordine, brigada de arbitri a părăsit terenul abia după ce spiritele s-au potolit.
,,Imediat după ce arbitrul a fluierat sfârşitul partidei mai mulţi jucători şi persoane din stafful Rapidului au venit spre noi. În acel moment, unul dintre jucători, cel care a fost schimbat primul din cauza unei accidentări a mi-a dat un pumn pe la spate. Pentru asta îl voi da în judecată”, a spus Gabriel Ion.
La final, căpitanul Gloriei Buzău, Georgian Marcu a susţinut că, în timpul meciului fost înjurat de mai multe ori de antrenorul Rapidului,Viorel Moldovan. Pe parcursul partidei, tehnicianul oaspeţilor şi alte persoane din stafful său au incitat publicul buzoian făcând semne obscene.
Adrian SOARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.