Portofel-cu-bani
Există și astfel de oameni! O tânără de 20 de ani, de etnie romă, din localitatea Berca, care provine dintr-o familie nevoiașă, a predat Poliției un portofel, găsit pe stradă, în care se aflau aproape 10 milioane de lei vechi, documente dar și mai multe carduri. Deși abia își duce traiul de pe o zi pe alta, tânăra, mamă a doi copii, nu a stat deloc pe gânduri, a mers la Poliție și a predat bunul ce nu i se cuvenea.
Polițiștii au contactat-o pe proprietara portofelului, căreia nu mică i-a fost mirarea când a văzut că cineva i-a găsit bunurile și nu și le-a însușit.
De-a dreptul surprinzător este că cea care a predat banii Poliției este o tânără care poate niciodată nu a avut în mână o sumă așa de mare ca cea găsită pe stradă. Fata provine dintr-o familie de etnie romă, numeroasă, extrem de nevoiașă, beneficiară a venitului minim garantat unde numai capul familie lucrează la o societate din subordinea Primăriei.
Mai mult, surse din rândul autorităților locale, susțin că tânăra și frații ei mai mici ar căuta prin containere resturi de alimente ori bunuri de care se pot folosi în gospodărie. Cu toate acestea, familia din care provine tânăra nu a creat niciodată probleme în comunitatea din care provine.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.