Infractori de mici. Trei copii din Buzău au spart cinci case în mai puțin de două săptămâni.
Indivizii au 13, 15 și respectiv 17 ani si sunt suspecți în cazul a cinci furturi din locuințe comise în perioada 9-18 octombrie, toate pe raza municipiului Buzau. Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că adolescenții profitau de geamurile lăsate deschise de proprietarii unor case ori forțau sistemul de închidere și astfel intrau în locuințe. Toate cele cinci spargeri au fost comise la case din cartierul buzoian Dorobanți, indivizii locuind în aceeasi zonă. Practic, ei acționau acolo unde știau că au ce fura
Din casele în care intrau adolescenții furau laptopuri, telefoane, bijuterii și bani pe care ii jucau apoi la jocurile electronice. Odată ce i au prins pe cei trei hoți, polițiștii au reușit să recupereze 50 la sută din prejudiciul estimat la aproximativ 20.000 lei.
De asemenea, poliâiștii l au reținut pentru furt calificat pe tânărul de 17 ani. Cercetările in acest caz sunt continuate de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Buzău – Biroul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.