Inițiatorul amendamentului de mărire a alocațiilor copiilor, deputatul Robert Sighiartău, în campanie de strângere de semnături la Buzău

0
12059

Secretarul General al PNL, deputatul Robert Sighiartău, se află joi, la Buzău într-o campanie de strângere de semnături pentru participarea candidaților PNL la alegerile europarlamentare din data de 26 mai. Sighiartău a ajuns la Buzău în cursul orei 10.00, a mers la cortul organizației județene din Piața Dacia și în Piața Centrală unde a discutat cu oamenii și le-a solicitat sprijinul pentru lista de candidați ai PNL.

„Este o Bucurie și mă simt bine la Buzău. Am mers în Piață, am luat pulsul oamenilor, am fost felicitați de aceștia pentru reușita cu alocațiile și ne-au solicitat să venim cu cât mai multe inițiative în sprijinul oamenilor. Ne-am învățat lecția din greșelile trecutului, vrem să fim cât mai aproape de oameni, să le arătăm ce fac cei de la PSD ca să știe clar cine le-a mărit tot în ultimii doi ani”, a declarat deputatul Robert Sighiartău care a făcut ;i o prezentare succintă a primilor cinci candidați ai partidului la alegerile europarlamentare.

Totodată, Sighiartău s-a declarat convins că PNL va reuși să trimită în Parlamentul European mai mult de 10 liberali, lista fiind formată, potrivit deputatului, din oameni care au demonstrat de-a lungul timpului că au reușit să realizeze ceva în profesiile pe care le au.

După amiază, Secretarul General al PNL va merge la Râmnicu Sărat și va participa la Buzău la o întâlnire cu activul de partid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.